Ordonanța de plată NCPC
Procedura ordonanței de plată este o procedură specială reglementată de art. 1014 – 1025 Noul Cod de Procedură Civilă, și reprezintă o modalitate simplificată prin care creditorul își poate recupera cu celeritate creanța de la debitor. Practic, dacă debitorul nu contestă creanța, ordonanța de plată se emite în cel mult 45 de zile de la introducerea cererii la instanță.
Prin intermediul procedurii de ordonanță de plată pot fi recuperate doar creanțele care presupun plata unei sume de bani și care izvorăsc dintr-un contract civil, inclusiv cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă. Contractul trebuie să rezulte dintr-un înscris sau să fie determinat potrivit unui statut, regulament sau alt înscris, însușit de părți prin semnătură sau în orice alt mod admis de lege.
Pentru a putea recurge la procedura de ordonanță de plată este necesară îndeplinirea unor condiții de admisibilitate, respectiv:
- existența unei creanțe certe, lichide și exigibile;
- transmiterea unei somații către debitor prealabil sesizării instanței cu cererea de emitere a ordonanței de plată.
Caracterul cert, lichid și exigibil al creanței presupune că suma de bani pretinsă de creditor pe calea ordonanței de plată trebuie să aibă o existență neîndoielnică (certitudine), să fie determinată (lichiditate) și să fi ajuns la scadență (exigibilitate).
Totodată, în procedura de ordonanță de plată este absolut necesar să ținem cont de o procedură prealabilă obligatorie pe care creditorul este obligat să o parcurgă înainte de introducerea cererii care are ca obiect emiterea ordonanţei de plată. Astfel, creditorul trebuie să-i trimită debitorului o somație prin care să îi solicite ca acesta să procedeze la plata sumei de bani datorată, în termen de 15 zile de la primirea acestei somații. Somația poate fi trimisă fie prin intermediul executorului judecătoresc, fie prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, la alegerea creditorului. Dacă debitorul nu plătește în interiorul acestui termen, creditorul este îndreptățit să sesizeze instanța cu o cerere de emitere a unei ordonanțe de plată.
Relativ la cuprinsul cererii de ordonanță de plată, aceasta trebuie să conțină:
- datele de identificare ale părților (creditor și debitor),
- suma pretinsă de creditor, inclusiv dobânzile și despăgubirile care i se cuvin creditorului,
- temeiul de fapt şi de drept al obligaţiei de plată,
- scadența creanței și orice element necesar pentru determinarea datoriei,
- semnătura creditorului.
Cererea de ordonanță de plată trebuie să fie însoțită în mod obligatoriu de înscrisuri care atestă existența și cuantumul creanței precum și de dovada comunicării somației.
Pentru a asigura celeritatea procedurii de ordonanță de plată, soluționarea cererii se realizează cu citarea de urgență a părților, citația urmând să fie înmânată părții cu cel puțin 10 zile înaintea termenului de judecată. În această procedură întâmpinarea este obligatorie, nedepunerea întâmpinării putând fi considerată de către judecător ca fiind o recunoaștere tacită a pretențiilor reclamantului. Tot pentru asigurarea celerității, întâmpinarea trebuie să fie depusă cu cel puțin 3 zile înainte de primul termen de judecată. Întâmpinarea nu se comunică reclamantului, acesta urmând să ia cunoștință de cuprinsul acesteia de la dosarul cauzei.
În principiu, dacă debitorul achită creanța sau dacă părțile se înțeleg, instanța se va pronunța:
- fie printr-o încheiere definitivă, prin care va dispune închiderea dosarului atunci când creditorul declară că a primit suma de la debitor,
- fie printr-o hotărâre de expedient definitivă atunci când instanța ia act de înțelegerea părților asupra plății.
Dacă însă părțile nu ajung la un acord cu privire la plată, iar debitorul contestă creanța, instanța va verifica temeinicia cererii reclamantului pe baza înscrisurilor depuse la dosar și pe baza explicaţiilor şi lămuririlor părţilor.
Dacă instanța constată, pe baza înscrisurilor și a explicațiilor părților, că pretențiile reclamantului sunt întemeiate, va emite o ordonanță de plată prin care stabilește cuantumul sumei de bani datorate și termenul de plată care nu poate fi mai mic decât 10 zile și nici mai mare decât 30 de zile.
În schimb, instanța va respinge cererea reclamantului printr-o încheiere atunci când:
- debitorul în mod întemeiat contestă creanța;
- apărările de fond formulate de debitor determină necesitatea administrării și a altor probe față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi explicațiile verbale ale părţilor, însă doar în măsura în care aceste probe ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura dreptului comun.
În ambele cazuri, creditorul va putea formula o cerere de chemare în judecată potrivit procedurii de drept comun.
Taxă de timbru ordonanță de plată
Cererea de ordonanță de plată trebuie să fie însoțită și de dovada plății taxei judiciare de timbru. Potrivit art. 6 alin. (2) din OUG nr. 80/2013 taxa judiciară de timbru aferentă cererii de emitere a ordonanței de plată este una fixă, în cuantum de 200 de lei, indiferent de valoarea obiectului cererii (indiferent de cuantumul sumei de bani pe care creditorul o solicită de la debitor).
Competență ordonanță de plată
Instanța competentă pentru judecarea cererii de ordonanță de plată este instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.
Astfel, în măsura în care valoarea creanței nu depășește suma de 200.000 lei, cererea va fi de competența judecătoriei. Cererile de emitere a ordonanței de plată formulate pentru o creanță care depășește suma de 200.000 lei vor fi de competența tribunalului.
Cerere în anulare ordonanță de plată admisă
Spre deosebire de dreptul comun, unde calea ordinară de atac este apelul, în procedura ordonanței de plată debitorul nemulțumit de ordonanța de plată emisă de către instanță poate să formuleze o cerere în anulare în termen de 10 zile de la înmânarea sau comunicarea acesteia. Cererea în anulare este o cale de atac neobișnuită față de căile de atac reglementate de normele generale, existând astfel o serie de deosebiri.
În primul rând, competența soluționării cererii în anulare nu aparține instanței ierarhic superioare, ci instanței care a pronunțat ordonanța de plată – cu precizarea că cererea în anulare se judecă în complet de 2 judecători, din care nu poate face parte judecătorul care a soluționat cererea de emitere a ordonanței de plată.
În al doilea rând, această cale de atac specială nu are un efect suspensiv, suspendarea putând fi dispusă numai la cererea debitorului după depunerea unei cauțiuni a cărei cuantum se fixează de către instanță. Astfel, ordonanța de plată este executorie chiar dacă este atacată cu o cerere în anulare.
În al treilea rând, prin intermediul cererii în anulare nu pot fi invocate orice fel de neregularități, ci doar cele care vizează nerespectarea cerinţelor prevăzute de lege pentru emiterea ordonanţei de plată sau, dacă este cazul, cauze de stingere a obligaţiei ulterioare emiterii ordonanţei de plată.
Dacă toate aceste condiții impuse de lege sunt îndeplinite, iar instanța constată temeinicia cererii în anulare, aceasta va admite cererea și va dispune anularea unei ordonanțe de plată, pronunțând o hotărâre definitivă. Tot prin hotărâre definitivă se dispune și respingerea cererii în anulare, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege sau dacă aceasta este netemeinică.
