Problema gestionării deșeurilor la nivel local nu este doar una de confort urban sau de aspect estetic, ci o veritabilă chestiune de sănătate publică, mediu, respect față de cetățean și, mai ales, de responsabilitate administrativă. Deși colectarea gunoiului este una dintre cele mai elementare atribuții ale autorităților locale, realitatea arată că în numeroase localități din România acest serviciu este prestat necorespunzător: gunoi ridicat rar sau selectiv, zone întregi ignorate, colectare haotică sau complet absentă, contracte dubioase ori lipsa totală a reacției din partea celor care ar trebui să intervină. Ce este de făcut atunci când aceste carențe persistă, iar instituțiile par să ignore complet obligațiile pe care le au?
În primul rând, trebuie înțeles că responsabilitatea colectării deșeurilor aparține autorității administrației publice locale, mai exact primăriei și consiliului local, care organizează și supraveghează acest serviciu public. Chiar dacă, în practică, aceste atribuții sunt concesionate unor firme de salubritate prin contracte, responsabilitatea rămâne în sarcina autorității care le-a mandatat. Cu alte cuvinte, primăria nu se poate exonera de obligații dând vina pe operatorul de salubritate, dacă acesta nu-și face treaba, primăria are datoria legală și morală să intervină prompt și să impună respectarea contractului.
Pentru cetățeanul afectat de astfel de nereguli, primul pas este sesizarea firmei de salubritate. În cazul în carea aceasta rămâne în pasivitate se poate opta pentru sesizarea oficială a primăriei. Plângerea trebuie făcută în scris, cu indicarea clară a problemelor: lipsa colectării, frecvența redusă, necolectarea fracțiilor reciclabile, mizerie lăsată în urmă, nerespectarea programului afișat sau alte situații concrete. De regulă, autoritatea este obligată să răspundă într-un termen legal, iar lipsa unui răspuns poate fi ea însăși sancționabilă.
Dacă autoritatea publică locală nu răspunde sau refuză să intervină în termenul legal, care este de 30 de zile potrivit Ordonanței nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, se poate considera că are loc un refuz nejustificat de a soluționa cererea. În acest caz, cetățeanul se poate adresa instanței de contencios administrativ, în temeiul Legii nr. 554/2004. Acțiunea în instanță nu urmărește doar anularea unui eventual act administrativ nelegal, ci poate avea ca obiect și obligarea autorității la emiterea unui act sau la luarea unei măsuri, atunci când acestea sunt impuse de lege.
Pe lângă calea judiciară, cetățenii pot sesiza și instituții specializate precum Garda Națională de Mediu sau Agenția pentru Protecția Mediului. Necolectarea deșeurilor poate avea consecințe grave asupra sănătății populației și a mediului, motiv pentru care autoritățile de mediu pot aplica sancțiuni contravenționale primăriilor sau operatorilor de salubritate care încalcă obligațiile legale.
Dacă problema este una persistentă și afectează întreaga comunitate, cetățenii pot acționa colectiv. În baza dreptului constituțional de petiționare și asociere, pot iniția o petiție semnată, pot convoca o întâlnire cu reprezentanții autorităților locale sau pot solicita organizarea unei consultări publice. Atunci când nemulțumirea comunității devine vizibilă și coerent exprimată, autoritățile sunt de regulă mai predispuse să reacționeze.
În cazurile cele mai grave, atunci când există indicii că autoritatea locală nu doar că este ineficientă, dar se face vinovată de fapte care pot fi încadrate juridic, cum ar fi deturnarea fondurilor destinate salubrizării, favorizarea unui anumit operator printr-un contract păgubos, lipsa totală de acțiune în ciuda sesizărilor, fapta constituie infracțiune, iar cetățenii pot sesiza organele de urmărire penală.
Este important de înțeles că, indiferent de amploarea problemei sau de pasivitatea autorităților, cetățeanul nu este lipsit de mijloace legale. Democrația locală presupune nu doar dreptul de a vota odată la patru ani, ci și dreptul și obligația de a cere socoteală în mod constant celor care administrează bunul public. Iar deșeurile, oricât de marginale par în discursurile oficiale, sunt parte din acel bun public care înseamnă sănătate, siguranță, curățenie, civilizație.
Prin urmare, dacă autoritatea locală ignoră responsabilitatea de a asigura un serviciu de salubritate eficient, cetățeanul nu trebuie să accepte situația ca pe o fatalitate. Dimpotrivă, trebuie să acționeze informat, organizat și consecvent, folosind toate mijloacele prevăzute de lege. Gunoiul neridicat nu este doar o materializare în lumea fizică, ci și un simptom al unei administrații care nu-și respectă obligațiile. Iar în fața acestui simptom, legea oferă remedii cu condiția să le cunoaștem și să avem curajul să le folosim.
