Când se consideră abandon de familie?
Articolul 378 din Codul penal enumeră situațiile care intră în sfera infracțiunii de abandon de familie. Observăm că toate aceste situații se referă la faptele săvârșite de persoana care are obligația legală de întreținere față de o altă persoană.
Alineatul (1) al art. 378 Cod penal enumeră cele trei situații care constituie infracțiunea de abandon de familie:
„a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferințe fizice sau morale;
b) neîndeplinirea, cu rea-credință, a obligației de întreținere prevăzute de lege;
c) neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească”
Așadar, pe lângă prima situație la care intuitiv ne gândim când vine vorba de abandonul de familie, această infracțiune poate fi săvârșită și prin nerespectarea obligației de întreținere – situațiile de la literele b) și c). Diferența dintre aceste ultimele două forme de comitere a infracțiunii constă, de principiu, în momentul la care se sesizează neîndeplinirea obligației de întreținere.
Obligația de întreținere este una legală, acest lucru însemnând că ea există chiar dacă nu a fost discutată și stabilită de părți pentru că ea este prevăzută de lege (art. 499 Cod Civil). Așadar, situația prevăzută la litera b) se referă la cazul în care obligația nu a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească sau act notarial, dar ea totuși există. Reaua-credință de care vorbește textul înseamnă că cel obligat la plata pensiei de întreținere are cunoștință de existența acestei obligații, însă nu o îndeplinește.
Ipoteza de la litera c) se referă la aceeași situație de neplată a pensiei de întreținere care, însă, de această dată, survine după pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care se stabilește atât existența, cât și cuantumul și alte detalii referitoare la obligație.
Pedeapsa pentru abandon de familie
Conform alineatului 3 al aceluiași articol, ”acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”, cu excepția situației prevăzute la art. 157 alin. (4) Cod penal, când persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitatea de exercițiu (minori sau alienați mintali). În acest caz, acțiunea penală se poate pune în mișcare din oficiu.
Termenul pentru introducerea plângerii prealabile pentru abandon de familie este de 3 luni de la data la care persoana vătămată a luat la cunoștință despre săvârșirea faptei. Prin Decizia 2/2020 a Înaltei Curți de casație și Justiție s-a stabilit că există 3 posibile momente de la care poate curge acest termen:
”a) din momentul consumării infracţiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoaşterii faptei;
b) din momentul cunoaşterii săvârşirii faptei, care se poate situa între momentul consumării faptei până la momentul epuizării
c) din momentul epuizării infracţiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoaşterea săvârşirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale”.
Trecând la pedeapsa propriu-zisă, articolul 378 din Codul Penal prevede că pentru fapta de abandon de familie comisă în una dintre cele trei forme enumerate se pedepsește cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Referitor la modul de pedepsire al infracțiunii de abandon de familie, amintim că la alineatul 4, articolul 378 stabilește și o cauză de nepedepsire. În situația în care inculpatul își îndeplinește obligația de plată până la finalizarea urmăririi penale, nu va mai putea fi atrasă răspunderea penală pentru abandon. De asemenea, dacă inculpatul își îndeplinește obligațiile pe parcursul procesului, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare (situație prevăzută la alineatul 5), instanța poate dispune amânarea pedepsei sau suspendarea executării acesteia sub supraveghere.
