Potrivit dispozițiilor Codului civil moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia. Dovada decesului unei persoane se face cu certificatul de deces sau cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă. În raport cu momentul decesului vor fi identificate persoanele care pot avea calitatea de moștenitori, capacitatea lor succesorală, precum și drepturile ce li se cuvin acestora din bunurile rămase după defunct.
Cererea de deschidere a procedurii succesorale poate fi făcută de:
– oricare dintre succesibili;
– creditorii defunctului sau creditorii succesibililor;
– orice altă persoană care justifică un interes legitim;
– secretarul consiliului local al localității în raza căreia se aflau bunurile defunctului la data deschiderii moștenirii.
Pot avea calitatea de succesibili moștenitorii legali ai defunctului (rudele defunctului – descendenți, ascendenți, colaterali și soțul supraviețuitor al defunctului) sau moștenitorii testamentari (persoanele desemnate în acest sens prin testamentul întocmit de către defunct, indiferent dacă sunt sau nu rude cu acesta).
Moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului, iar dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.
Soluționarea procedurii succesorale este de competența notarului public sau a instanței de judecată de la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada decesului se face cu certificatul de deces.
Dacă în circumscripția judecătoriei în raza căreia a avut defunctul ultimul domiciliul sunt mai mulți notari publici, competența soluționării procedurii succesorale aparține primului notar public sesizat.
După ce primește cererea privind deschiderea și dezbaterea procedurii succesorale, notarului public îi revine obligația de a verifica dacă cauza succesorală privind pe același defunct nu a fost deschisă și la un alt notar public din aceeași circumscripție judecătorească. În acest sens notarul public formulează o adresă către Camera Notarilor Publici în cadrul căreia își desfășoară activitatea. Doar după ce primește răspunsul de la Camera Notarilor Publici care atestă că respectiva cauză succesorală nu a fost înregistrată pe rolul unui alt birou notarial, notarul public poate să îndeplinească operațiunile necesare dezbaterii procedurii succesorale. Aceste operațiuni constau în: stabilirea calității moștenitorilor (pe baza actelor de stare civilă – certificate de naștere/ certificat de căsătorie) și legatarilor (în temeiul testamentului lăsat de defunct), întinderea drepturilor acestora (respectiv cotele-părți din moștenire ce se cuvin fiecărui moștenitor) și compunerea masei succesorale (adică determinarea bunurilor ce au aparținut persoanei decedate, pe baza documentelor justificative prezentate de către moștenitori ori obținute de către notarul public).
Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut ori nu se află pe teritoriul României sau dacă în certificatul de deces este precizat doar statul pe teritoriul căruia defunctul a avut ultimul domiciliu, competența aparține primului notar public sesizat, cu condiția ca în circumscripția sa să existe un bun imobil (teren, casă, apartament) al defunctului.
Dacă cel decedat nu a deținut bunuri imobile pe teritoriul României, competent va fi primul notar public sesizat, cu condiție ca în circumscripția sa să existe bunuri mobile.
Dacă în patrimoniul succesoral nu se regăsesc bunuri (imobile sau mobile) pe teritoriul României, competent este notarul public cel dintâi sesizat.
Citește mai multe despre succesiune după soț.
