Ce înseamnă înșelăciune?
Înșelăciunea este infracțiunea prevăzută și sancționată de legea penală, ce face parte din categoria infracțiunilor săvârșite împotriva patrimoniului unei persoane.
Art 244 cod penal
Conform art 244 Cod penal, înșelăciunea reprezintă infracțiunea prin care o persoană intenționează să inducă în eroare prin prezentarea în mod eronat a unei informații sau prin denaturarea adevărului, în scopul obținerii unui beneficiu patrimonial injust pentru sine sau pentru altul, provocând astfel o pagubă.
Cel care comite infracțiunea de înșelăciune va fi sancționat conform legii penale în vigoare, fiind pasibil de o pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
De asemenea, alin. (2) art 244 Cod penal prevede o formă agravantă a infracțiunii de înșelăciunie, fapta în concret fiind săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori alte mijloace frauduloase. În acest sens, făptuitorul poate recurge la utilizarea unor nume reale sau imaginare ce nu îi aparțin, ori la calități pe care acesta nu le are.
Pentru forma agravantă a infracțiunii de înșelăciune, legiuitorul majorează limitele de pedeapsă, stabilind pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani. De altfel, în situația în care persoana în cauză utilizează asemenea mijloace frauduloase care reprezintă în sine o infracțiune prevăzută de legea penală, vor fi aplicabile dispozițiile din materia concursului de infracțiuni.
În cadrul infracțiunii de înșelăciune, poate fi subiect pasiv orice persoană fizică sau juridică care este vătămată prin aceasta. Subiectul activ al infracțiunii de înșelăciune poate fi reprezentat de persoanele fizice sau juridice ce dețin capacitatea de a putea fi trase la răspundere penală.
Infracțiunea de înșelăciune poate include o gamă variată de comportamente frauduloase și ilegale. Printre modalitățile de comitere a acestei infracțiuni se remarcă înșelăciunea în formă electronică care este tot mai răspândită în zilele noastre. Totodată, aceasta implică utilizarea tehnologiei și a mediului online pentru a induce în eroare anumite persoane în scopul sustragerii de informații personale sau chiar bancare.
De asemenea, o altă modalitate de comitere a infracțiunii de înșelăciune este cea în materia asigurărilor, reglementată de art. 245 a Codului penal. Astfel, făptuitorul, în scopul de a obține beneficii financiare din sumele asigurate pentru sine sau pentru altul, va recurge la modalități precum distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a bunului supus asigurării. În acest sens, legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii între 1 și 5 ani de închisoare pentru infracțiunea de î.
Totodată, art. 245 alin. (2) Cod penal, stabilește pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, în cazul în care făptuitorul urmărește obținerea unui beneficiu patrimonial și săvârșește o faptă prin care simulează, își cauzează sau agravează leziuni sau vătămări corporale produse de un risc asigurat.
De altfel, există posibilitatea ca în cazul infracțiunii de înșelăciune în care părțile să convină la o împăcare, situație în care făptuitorului îi va fi înlăturată răspunderea penală. În această situație se va recurge la o soluție amiabilă, în care comitentul va fi cel care își va recunoaște fapta comisă și își va asuma, totodată, răspunderea pentru eventualele prejudicii cauzate.
Unde se depune plângerea pentru înșelăciune?
Potrivit art. 289 Cod procedură penală, persoana ce suferă o vătămare cauzată printr-o infracțiune va formula o plângere penală, aceasta fiind instrumentul juridic prin care cel vătămat se va adresa autorităților judiciare în scopul sancționării persoanei responsabile.
În cadrul unei plângeri privind infracțiunea de înșelăciune, persoana vătămată se va adresa organelor de urmărire penală din circumscripția unde a avut loc infracțiunea. În cazul în care nu se poate stabili locul săvârșirii infracțiunii, plângerea se înregistrează unde își are domiciliul persoana vătămată. De asemenea, dacă plângerea este înregistrată la un organ de urmărire penală din altă circumscripție, aceasta va fi trimisă pe cale administrativă organului competent.
Plângerea trebuie să cuprindă datele de identificare a persoanei vătămate, respectiv numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul acestuia. În cazul în care cel care formulează plângerea este o persoană juridică, aceasta va trebui să menționeze și denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, precum și indicarea reprezentantului legal ori convenţional. De asemenea, cel vătămat va trebui să descrie în cuprinsul plângerii fapta ce formează obiectul acesteia.
De asemenea, plângerea poate fi formulată atât în scris, cât și oral în fața organului de urmărire penală. Plângerea realizată în format scris va trebui semnată de către cel vătămat, ori de către mandatar. Potrivit art. 289 alin. (3) Cod Penal, în această situație, mandatarul va trebuie să prezinte și o procură specială, care va rămâne atașată plângerii. În cazul în care plângerea este formulată în format electronic, aceasta va trebui certificată printr-o semnătură electronică a persoanei vătămate. De altfel, în cazul unei plângeri formulate oral, organul competent care primește acest act va trebui să o consemneze într-un proces verbal.
Totodată, unul dintre soți se va putea adresa organului competent în vederea formulării plângerii, reprezentându-l pe celălalt soț. Copilul major, având capacitate deplină de exercițiu va putea întocmi plângerea penală reprezentându-și părinții.
De altfel, reprezentantul legal va fi cel care va întocmi plângerea pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu. De asemenea, persoanele care dețin o capacitate restrânsă de exercițiu vor putea face plângerea cu încuviințarea persoanelor prevăzute de legea civilă.
