Acțiunea în revendicare este acțiunea în instanță introdusă de către proprietarul unui bun împotriva posesorului de rea-credință, adică, împotriva celui care stăpânește material (faptic) bunul, fără a avea acest drept. Prin acțiunea în revendicare, reclamantul (proprietarul) solicită instanței competente să îi recunoască calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului, precum și obligarea pârâtului la restituirea materială a bunului, respectiv la plata unor despăgubiri, în situația în care bunul a pierit cât timp s-a aflat în posesia pârâtului. Acțiunea în revendicare poate fi introdusă atât cu privire la bunurile mobile, cât și pentru cele imobile. În caz de coproprietate asupra bunului a cărui revendicare se solicită, oricare dintre coproprietari poate iniția demersurile judiciare singur, fără acordul celorlalți coproprietari.Acțiunea în revendicare este, ca regulă, imprescriptibilă, ceea ce înseamnă că ea poate fi oricând formulată în fața instanței de judecată, nefiind condiționată de respectarea unui termen. Însă, în mod excepțional, în cazurile expres prevăzute de lege (de exemplu, vânzarea bunului imobil la licitație publică sau avulsiunea), aceasta poate fi supusă unui termen de prescripție/decădere.
În mare, efectele acțiunii în revendicare sunt:
- Recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantului și obligarea pârâtului la restituirea în natură a bunului sau, după caz, la plata de despăgubiri, când acesta a pierit;
- Obligarea posesorului de rea-credință (cel care știa că nu are dreptul să stăpânească bunul) la restituirea fructelor produse de bun în perioada în care a stăpânit bunul;
- Obligarea proprietarului la despăgubirea posesorului de bună-credință (cel care credea, bazându-se pe elemente obiective, că are dreptul să stăpânească bunul) pentru lucrările utile și necesare realizate asupra bunului, în perioada cât acesta din urmă l-a stăpânit.