marți, iunie 25, 2024

Uzufructul

Uzufructul este dreptul real care permite titularului să folosească bunul altei persoane și să culeagă fructele acestuia, având totodată obligația de a conserva substanța bunului, adică de a nu permite degradarea sau pieirea acestuia. În sensul legii civile, fructele reprezintă ceea ce rezultă din folosirea unui bun, dar fără a consuma substanța acestuia. Fructele pot fi naturale – când sunt produse direct de bun, fără intervenția omului (de exemplu, fructele unei livezi), industriale – produse prin intervenția omului (de exemplu, recoltele) sau civile – veniturile obținute de pe urma bunului (de exemplu, chiria).

În cazul persoanei fizice, uzufructul poate fi constituit pentru un anumit termen sau poate fi viager. În cazul persoanei juridice, uzufructul se poate constitui pe o perioadă de maxim 30 de ani. Cauzele de încetare a uzufructului sunt variate. Printre acestea se numără ajungerea la termen, renunțarea la uzufruct, decesul persoanei fizice sau încetarea persoanei juridice, consolidarea (atunci când uzufructuarul devine și proprietar al bunului) și neuzul bunului timp de 10 ani.

Obiectul uzufructului îl vor constitui întotdeauna bunuri neconsumptibile, adică bunuri a căror substanță nu se consumă prin utilizarea acestora (de exemplu, un teren, o mașină). Există și o formă atipică de uzufruct care poartă asupra bunurilor consumptibile (de exemplu, o sumă de bani) care poartă denumirea de cvasiuzufruct și care, în esență, nu este un drept real (adică nu un dezmembrământ al dreptului de proprietate, fiind asemănat mai degrabă unui drept de creanță).

Articole utile:

Termeni Similari