Contract de colaborare

Ce înseamnă contract de colaborare?

Un contract de colaborare este un act juridic care se încheie între două părți în vederea prestării anumitor servicii, fără a exista însă un raport de subordonare între acestea, așa cum se întâmplă în cazul contractului de muncă. Așadar, un contract de colaborare permite părților să beneficieze una de serviciile celeilalte, reglementând această relație prin clauze contractuale menite să le protejeze de eventualele riscuri sau conflicte.

Complexitatea contractului de colaborare se determină în fiecare caz în parte, în funcție de voința părților și specificul relației de colaborare. În practică, contractele de colaborare încheiate între două firme vor fi, de obicei, mai complexe. Acest lucru se întâmplă pentru că în cadrul unei firme, activitatea este mai amplă și riscurile sunt mai mari. De aceea, un contract de colaborare între două firme va conține și o clauză de confidențialitate care, de obicei, va fi bilaterală (obligația de a nu divulga informații va reveni ambelor părți). Desigur că, în funcție de specificul relației dintre colaboratori, o astfel de clauză va putea fi inclusă și în contractul încheiat între o firmă și o persoană fizică, însă, în acest caz, clauza de confidențialitate va fi de cele mai multe ori unilaterală (doar persoanei fizice îi va reveni obligația de a nu divulga informații). 

În continuare vom enumera câteva dintre clauzele pe care orice contract de colaborare ar trebui să le conțină. Acestea sunt:

• numele sau denumirile părților, 
• semnăturile acestora,
• prestațiile la care se angajează, adică ce beneficiu concret își vor aduce una celeilalte
  • Spre exemplu, un contract de prestări servicii va stipula ce servicii prestează prestatorul – de exemplu, transport – și contraprestația beneficiarului care, în general, este reprezentată de o sumă de bani, așadar se va preciza suma care va fi plătită cu titlu de remunerație, precum și modalitatea de plată.
• Termenul de execuție și termenul de plată.

Există și o serie de alte prevederi care pot fi incluse în contractul de colaborare precum cele care vizează durata acestuia, care poate fi determinată sau nedeterminată. Așadar părțile pot conveni să încheie contractul pe o anumită perioadă stabilită după date calendaristice, pot stabili ca relația de colaborare să se desfășoare pe parcursul derulării unui proiect sau pot, de asemenea, să prevadă că aceasta se va desfășura pe perioadă nedeterminată.

Este important, pentru protecția părților, ca un astfel de contract să prevadă modul de soluționare a eventualelor litigii, modalitatea și motivele de reziliere, precum și eventuale penalități datorate pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale. Dacă astfel de prevederi nu sunt stipulate în contract, atât rezilierea, cât și soluționarea litigiilor se vor efectua conform regulilor de drept civil. 

În cazul acordurilor de colaborare încheiate între o firmă și o persoană fizică este recomandată stipularea unor clauze care să excludă în mod expres caracterul de subordonare sau alte caracteristici specifice contractului de muncă (de angajare). Așadar, în primul rând, persoana fizică va fi denumită prestator în cuprinsul contractului, iar remunerația nu va fi prevăzută sub denumirea de salariu. 

De asemenea, se poate stipula în mod expres faptul că nu există relații de subordonare care să rezulte din încheierea contractului – persoana fizică fiind cea care își stabilește modalitatea, locul și programul de muncă, respectiv aceasta răspunde de eventualele riscuri generate de activitatea prestată și folosește bunurile proprii în vederea îndeplinirii obligației contractuale.

Acest lucru este important pentru că o persoană fizică poate încheia oricâte contracte de colaborare cu oricâte firme, singura restricție fiind aceea ca o persoană fizică să nu încheie un contract de colaborare cu firma la care este salariată. În eventualitatea în care neclaritatea contractului ar putea indica o relație de subordonare între firmă și persoană fizică, aceasta din urmă ar putea întâmpina probleme în cazul încheierii unor alte contracte cu alte firme. 

Riscuri contract de colaborare

În contractul de colaborare, riscurile apar când prevederile contractului sunt neclare sau superficiale. Cel mai mare risc poate fi generat de contractele încheiate între firme și persoane fizice în situația în care clauzele contractului lasă să se înțeleagă că actul ar fi de fapt un contract de angajare și nu unul de colaborare. 

De asemenea, contractul de colaborare nu conferă protecția specifică contractelor de muncă. Astfel, colaboratorul persoană fizică nu va obține beneficiile unui salariat. De asmenea, în afara situației în care contractul ar reglementa deosebit de detaliat o modalitate de reziliere care să aducă avantaje colaboratorului (ceea ce nu se întâmplă în practică), acesta ar putea să înceteze, de principiu, oricând, fără ca cealaltă parte să se poată opune, pe când, în dreptul muncii, concedierea poate interveni pentru o gamă restrânsă de motive și, uneori, poate implica chiar anumite compensații. 

Taxe pentru contract de colaborare

Persoanele fizice autorizate vor avea următoarele obligații fiscale (se au în vedere veniturile totale obținute din toate contractele de colaborare încheiate de entitatea în cauză):

• Dacă veniturile au o valoare cuprinsă între 0 – 6 salarii minime pe economie, se va plăti:
  • impozit pe venit de 10% și, 
  • CASS în cuantum de 10% din valoarea a 6 salarii minime pe economie;
    • Excepție: persoana nu va datora CASS dacă în aceeași perioadă a realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor în valoare de cel puțin 6 salarii minime brute pe țară sau dacă a realizat în aceeași perioadă alte categorii de venituri (chirii, dividende, etc.) pentru care datorează CASS la un nivel cel puțin egal cu 6 salarii minime brute pe ţară.
• Dacă veniturile au o valoare cuprinsă între 6 – 12 salarii minime pe economie, se va plăti:

• • impozit pe venit de 10%;
  • contribuții CASS (sănătate) de 10% din venitul obținut;

• Dacă valoarea veniturilor este cuprinsă între 12 – 24 de salarii minime pe economie, se va plăti:

• • impozit pe venit de 10%. 
  • contribuția CASS de 10% din venitul obținut;
  • contribuția CAS de 25% din valoarea a 12 salarii minime pe economie;

• Dacă valoarea veniturilor depășește 24 de salarii minime pe economie, se va plăti:

• • Impozit pe venit de 10%;
  • Contribuția CASS de 10% din venitul obținut, dacă acesta nu ajunge la valoarea a 60 de salarii minime pe economie. Dacă veniturile se situează peste acest prag se va datora CASS de 10% din valoarea a 60 de salarii minime pe economie.
  • Contribuția CAS de 25% din valoarea a 24 salarii minime pe economie.