Potrivit dispozițiilor Codului penal, confiscarea specială este o măsură de siguranță care se dispune faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată. Această măsură de siguranţă se poate dispune în cazuri expres prevăzute de legea penală (art. 112 alin. (1) C.pen.), în natură sau prin echivalent, efectul acestei măsuri de siguranţă fiind trecerea silită şi gratuită în patrimoniul statului a unor bunuri aflate în legătură de cauzalitate cu o faptă prevăzută de legea penală, care generează o stare de pericol prin lăsarea acestora în circuitul civil.
Confiscarea specială – Cod de procedură penală
Deși, ca instituție, confiscarea specială aparține în primul rând dreptului penal material, dispoziții cu privire la aceasta pot fi regăsite și în cuprinsul Codului de procedură penală, deoarece acest act normativ reglementează, printre altele, confiscarea specială, precum și punerea în executare a acestei măsuri de siguranță.
Confiscarea specială în cazul clasării sau al renunțării la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, reprezintă o procedură specială auxiliară, prin care instanța competentă rezolvă sesizarea procurorului în acest sens.
În situația rezolvării cauzei penale de către procuror, fie prin soluția clasării, fie prin renunțarea la urmărirea penală (confirmată de judecătorul de cameră preliminară), acțiunea penală se stinge în cursul fazei de urmărire penală. Una dintre consecințele acestui mod de rezolvare a fazei de urmărire penală constă în imposibilitatea instanței penale competente de a judeca fondul cauzei și de a dispune măsura de confiscare specială, nefiind învestită cu acțiunea penală. În atare condiții, având în vedere că măsura de confiscare specială decurge din soluționarea acțiunii penale, fiind un palier al răspunderii penale a inculpatului. Pentru a remedia această deficiență, legiuitorul a creat procedura de confiscare, procedură specială reglementată de art. 5491 C.pr.pen.
Potrivit art. 5491 alin. (1) Cod proc. pen., confiscare aspecială se aplică în cazul în care procurorul a pronunțat o soluție de neurmărire sau de netrimitere în judecată, mai exact a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară. Atunci când procurorul dispune clasarea, el nu poate lua măsura de confiscare specială, ci poate doar să sesizeze judecătorul de cameră preliminară cu propunerea de luare a acestei măsuri de siguranță, iar în cuprinsul ordonanței de clasare se va face mențiune despre sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea confiscării speciale, conform art. 315 alin. (2) lit. c) Cod proc. pen.
Astfel, dacă procurorul dispune și sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale, ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Această operațiune poate avea loc numai după expirarea termenului de 20 de zile prevăzut de art. 339 alin. (4), după caz, la art. 340 Cod proc. pen., în care se poate formula o plângere împotriva soluției de clasare sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărire penală.
Odată ce a primit ordonanța de clasare sau ordonanța de renunțare la urmărire penală, împreună cu dosarul cauzei, judecătorul de cameră preliminară fixează termen pentru soluționare. Durata acestui termen se stabilește în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, neputând fi însă mai scurt de 30 de zile. Pentru termenul fixat se dispune încunoştinţarea procurorului şi se citează persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate. Acestora li se comunică o copie a ordonanţei, punându-le în vedere că în termen de 20 de zile de la primirea comunicării pot depune note scrise.
La termenul fixat, judecătorul de cameră preliminară ascultă procurorul şi persoanele citate, dacă sunt prezente, după care se pronunţă prin încheiere, în şedinţă publică. Soluțiile pe care le poate dispune judecătorul de cameră preliminară sunt următoarele:
- respinge propunerea şi dispune, după caz, restituirea bunului ori ridicarea măsurii asigurătorii luate în vederea confiscării;
- admite propunerea şi dispune confiscarea bunurilor.
Calea de atac împotriva acestor soluții este contestația, care poate fi făcută de procuror precum și de persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, în termen de cel mult 3 zile de la comunicare. Art. 5491 alin. (6) Cod proc. pen. impune obligativitatea motivării contestației, o contestație nemotivată fiind inadmisibilă.
Competența de soluționare a contestației aparține judecătorului de la instanța ierarhic superioară celei sesizate, iar procedura de soluționare a contestației este aceeași cu cea pe care am prezentat-o deja. În cazul în care instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestația se soluționează de către completul competent potrivit legii. Judecătorul care soluționează calea de atac poate dispune următoarele soluții:
- respinge contestaţia ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată;
- admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă propunerea.
Cine dispune confiscarea specială?
În actuala configurație a procesului penal român, doar magistratul judecător poate dispune confiscarea specială, fie prin soluționarea acțiunii penale exercitate de procuror în cursul urmăririi penale (art. 404 alin. (4) lit. d), fie prin soluționarea procedurii speciale de confiscare sau de desființare a unui înscris în cazul clasării sau renunțării la urmărire penală, prevăzută de art 5491 C.pr.pen., astfel că această măsură de siguranță nu poate fi adoptată de către procuror sau de către organul de cercetare penală.
Citește mai multe despre renunțarea la urmărirea penală.
