Ce înseamnă prescripția răspunderii penale?
Prescripția penală este un mecanism juridic prin care răspunderea penală sau executarea pedepsei încetează după expirarea unui termen legal prestabilit. Codul penal reglementează două forme ale prescripției: prescripția răspunderii penale și prescripția executării pedepsei.
Prescripția răspunderii penale intervine atunci când, după trecerea unei anumite perioade, persoana care a săvârșit o infracțiune nu mai poate fi trasă la răspundere penală. Rațiunea din spatele acestei instituții juridice este aceea că după scurgerea unei perioade prea lungi de timp, pedeapsa își pierde din efectul coercitiv. În plus, după o perioadă lungă de timp, faptele sunt din ce în ce mai greu de judecat, având în vedere posibila deteriorare a probelor și impactul social diminuat al infracțiunii.
Codul penal stabilește termene diferite de prescripție în funcție de gravitatea infracțiunii. Conform art. 154 Cod penal, aceste termene variază de la 3 ani pentru infracțiunile pedepsite cu închisoare de până la un an sau amendă, până la 15 ani pentru infracțiunile care se pedepsesc cu detențiune pe viață sau închisoare mai mare de 20 de ani.
Există, de asemenea, infracțiuni imprescriptibile, enumerate în art. 153 alin. (2) Cod penal, care includ genocidul, faptele contra umanităţii și cele de război, precum și faptele intenționate soldate cu decesul victimei.
Prescripția executării pedepsei se referă la situația în care o pedeapsă aplicată nu mai poate fi executată după expirarea unui anumit termen. Rațiunile din spatele acestei instituții sunt aceleași ca și în cazul prescripției răspunderii penale.
Când se poate invoca prescripția răspunderii penale?
Odată împlinit termenul în care se poate invoca prescripția răspunderii penale, aceasta poate fi oricând invocată pe parcursul procesului, atât în faza de urmărire penală, cât și în cea de judecată. Așadar, prescripția răspunderii penale poate fi invocată atât în fața procurorului, cât și în fața judecătorului.
Magistratul nu poate refuza aplicarea regimului prescripției răspunderii penale dacă termenul legal este îndeplinit. În acest sens, în cazul în care procurorul refuză aplicarea reglementărilor privind prescripția, inculpatul se poate adresa procurorului ierarhic superior.
Acte care întrerup prescripția răspunderii penale
În primul rând, este necesar să facem o precizare cu privire la distincția dintre întreruperea și suspendarea cursului prescripției răspunderii penale. Suspendarea, reglementată de art. 156 din Codul penal, oprește temporar curgerea termenului de prescripție. Conform alin. (1), aceasta intervine când „o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal”. Termenul de prescripție își reia cursul de unde a rămas din momentul încetării cauzei de suspendare.
Întreruperea, prevăzută la art. 155 Cod penal, produce altfel de efecte. Aceasta anulează termenul de prescripție scurs anterior și face ca după dispariția cauzei care a atras întreruperea să înceapă un nou termen.
Referitor la actele care întrerup prescripția răspunderii penale, art. 155 alin. (1) Cod penal stipulează că aceasta se întrerupe prin „îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului”. Aceste acte pot include, dar nu se limitează la citații, comunicarea începerii urmăririi penale, aducerea la cunoștință a calității de suspect sau inculpat, prezentarea materialului de urmărire penală.
Este important de menționat că, potrivit art. 155 alin. (3) Cod penal, întreruperea produce efecte față de toți participanții la infracțiune, chiar dacă actul de întrerupere privește doar pe unii dintre ei. De asemenea, art. 155 alin. (4) Cod penal prevede că termenele de prescripție „dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni”.
Contestația în anulare – prescripția răspunderii penale
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi inițiată de părți, de persoana vătămată sau de procuror. Conform art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, se poate face contestație în anulare împotriva unei hotărâri rămase definitive „când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal”.
Conform reglementării din codul de procedură penală, cererea de contestație în anulare trebuie să specifice cazurile și motivele invocate. În cazul anulării pentru intervenirea prescripției răspunderii penale, cererea poate fi introdusă oricând. Instanța competentă să judece contestația în anulare este cea care a pronunțat hotărârea contestată. Până la soluționarea contestației, instanța competentă poate dispune suspendarea executării hotărârii.
Odată depusă cererea, instanța analizează, în camera de consiliu, admisibilitatea în principiu a cererii, verificând dacă motivele invocate și termenul de depunere sunt conforme cu reglementările în vigoare. Analizarea admisibilității în principiu a cererii se face cu citarea părților și participarea procurorului, însă această etapă poate fi judecată și în lipsa persoanelor legal citate.
Dacă cererea se admite în principiu, se citează din nou părțile pentru judecarea cererii. În faza de judecată, judecătorul ascultă părțile, precum și concluziile procurorului. Judecata poate avea loc numai în prezența inculpatului. În caz de admitere, instanța desființează hotărârea și dispune rejudecarea apelului sau a cauzei desființate de îndată sau într-un anumit termen.
Conform art. 432 alin. (4) Cod de proc. pen. „Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.”
Află după cât timp se prescrie o faptă penală?
