Recent, a fost înregistrat la Senat, spre dezbatere, un proiect de lege privind modificarea Legii nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19.
Proiectul de lege adaugă un articol unic care reglementează răspunderea civilă, penală și administrativă cu privire la afectele adverse medii și grave sau decesul cauzat de administrarea vaccinului împotriva COVID-19.
„În cazul vaccinării împotriva COVID-19, dacă persoana vaccinată suferă efecte adverse medii și grave, producătorul vaccinului, personalul care a vaccinat-o, unitatea sanitară unde a fost aplicat vaccinul, angajații Ministerului Sănătății, precum și ministrul, prim-ministrul care au solicitat populației să se vaccineze, promovând vaccinurile împotriva COVID-19, răspund civil, penal și administrativ de aceste efecte, urmând să despăgubească victima cu sume pornind de la 1.000.000 de euro.
În cazul vaccinării împotriva COVID-19, dacă persoana vaccinată decedează, producătorul vaccinului, personalul care a vaccinat-o, unitatea sanitară unde a fost aplicat vaccinul, angajații Ministerului Sănătății, precum și miniștrii, prim-miniștrii care au solicitat populației să se vaccineze, promovând vaccinurile împotriva COVID-19, răspund civil, penal și administrativ de aceste efecte, urmând să despăgubească moștenitorii cu sume pornind de la 5.000.000 de euro.
Vinovăția și despăgubirile vor fi stabilite de către instanța de judecată, la solicitarea victimelor și moștenitorilor, precum și a oricăror alte persoane fizice sau juridice interesate. În caz de deces, organele de cercetare penală se pot sesiza și din oficiu”, se arată în proiectul de lege.
Deși proiectul de lege prevede un scenariu idilic și utopic pentru persoanele prejudiciate prin vaccinare, acesta prezintă deficiențe majore din perspectiva logicii juridice, în principal raportat la oportunitatea și punerea sa în practică.
Primul aspect care ne atrage atenția este lipsa unor criterii prin intermediul cărora se poate stabili trasabilitatea raportului cauzal între fapta celui responsabil care a determinat persoana prejudiciată să se vaccineze.
În materie penală, raportul cauzal, respectiv legătura dintre acțiune sau inacțiune și urmarea imediată reprezintă un element obiectiv al laturii obiective a infracțiunii. Totodată, și în cazul răspunderii civile raportul de cauzalitate reprezintă o condiție necesară, alături de prejudiciu.
Totodată, având în vedere durata de timp de la momentul de debut al vaccinării persoanelor și eventualul moment al sesizării instanței de judecată este posibil ca persoanele vizate să se afle în imposibilitate de a-și susține pretențiile din punct de vedere probatoriu.
În continuare, proiectul prevede și ipoteza miniștrilor sau prim-miniștrilor care ar fi solicitat populației să se vaccineze și ar fi promovat vaccinurile împotriva COVID-19.
Analiza acestei ipoteze pornește de la dreptul constituțional al dreptului la liberă exprimare, respectiv art. 30 alin. (1) din Constituția României: „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor si libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.”
De altfel, există o linie fină între catalogarea unei declarații publice ca propagandă sau însăși exercitarea dreptului la liberă exprimare, simpla verbalizare a unei opinii de o persoană publică nu echivalează automat cu o solicitare expresă de vaccinare sau promovarea administrării acestuia.
Fără a ne rezuma la cele prezentate, suplimentar indicăm că sumele aferente despăgubirilor stabilite prin proiectul în discuție: „sume pornind de la 1.000.000 de euro” pentru efecte adverse medii și grave și „sume pornind de la 5.000.000 de euro” pentru deces, se încadrează în sfera absurdității și ar putea să conducă la prejudicierea sistemului public din punct de vedere financiar și scăderea calității generale a serviciilor medicale.
Nu în ultimul rând, adoptarea proiectului creează riscul ca milioanele de persoane afectate de COVID să privească actul normativ ca o „loterie” și pe această cale să formuleze acțiuni în instanță, fără un suport justificat în realitatea faptică, sperând la validarea pretențiilor de către sistemul judiciar deja supraaglomerat.
