Dintr-o perspectivă generală, auditul intern reprezintă activitate independentă și obiectivă de asigurare și consiliere, concepută să adauge valoare și să îmbunătățească operațiunile entității auditate.
De câte tipuri este auditul intern?
Auditul intern poate îmbrăca mai multe forme, respectiv auditul public intern, auditul intern în sectorul privat și auditul intern financiar. În principiu, desfășurarea unui control de audit intern, indiferent de forma pe care o îmbracă, presupune mai multe etape: planificarea auditului, pregătirea misiunii de audit, realizarea misiunii de audit, raportarea rezultatelor și urmărirea recomandărilor.
Auditul public intern reprezintă o „activitate funcţional independentă şi obiectivă, de asigurare şi consiliere, concepută să adauge valoare şi să îmbunătăţească activităţile entităţii publice; ajută entitatea publică să îşi îndeplinească obiectivele, printr-o abordare sistematică şi metodică, evaluează şi îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea managementului riscului, controlului şi proceselor de guvernanţă.” Totodată, auditul public intern se organizează și se desfășoară conform Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Auditul public intern necesită ca personalul implicat în această activitate să fie independent față de mecanismele de control intern și față de executarea operațiunilor care fac obiectul auditului public intern.
Specialiștii în audit intern își exercită atribuțiile în cadrul unei unități organizatorice dedicate auditului public intern, iar entitățile publice cu un buget de cheltuieli ce depășește 2 miliarde lei pe an fiscal au obligația de a înființa un organism consultativ pentru audit public intern (compus din 5-7 experți).
Important de menționat este faptul că există mai multe forme de audit public intern, respectiv:
- Auditul de sistem – presupune evaluarea aprofundată a mecanismelor de gestiune și control intern);
- Auditul de performanță – prin intermediul acestuia se realizează examinarea parametrilor stabiliți pentru realizarea scopurilor și îndatoririlor);
- Auditul de regularitate – se referă la analizarea impactului financiar al acțiunilor asupra resurselor publice;
- Auditul tehnologiilor informaționale – presupune evaluarea riscurilor, politicilor, procedurilor, operațiunilor, aplicațiilor, administrării datelor și infrastructurii.
Procesul de audit se desfășoară cel puțin o dată la patru ani, conform unor strategii anuale și multianuale. Concluziile și recomandările auditului public intern trebuie puse în aplicare, în caz contrar, fiind necesară elaborarea unei justificări detaliate în scris.
Auditul intern în sectorul privat presupune, conform Institutului Auditorilor Interni (IIA), „o activitate independentă și obiectivă de asigurare și consiliere, concepută să adauge valoare și să îmbunătățească operațiunile unei organizații. Ajută o organizație să își atingă obiectivele printr-o abordare sistematică și disciplinată în evaluarea și îmbunătățirea eficacității proceselor de management al riscului, control și guvernanță.” Legislația aplicabilă acestui tip de audit este Legea societăților nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar și Standardele Internaționale pentru Practica Profesională a Auditului Intern emise de IIA.
În ceea ce privește auditul intern în sectorul financiar, prin intermediul acestuia se asigură conformitatea organizației cu legislația în vigoare și optimizarea proceselor financiare.
Acesta oferă o asigurare suplimentară managementului cu privire la corectitudinea operațiunilor financiare și fiscale, contribuind astfel la reducerea riscurilor asociate și la îmbunătățirea performanței financiare globale a organizației. Din perspectiva reglementărilor incidente în materie, legislația aplicabilă acestui tip de audit este Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și Regulamentul ASF nr. 1/2019 privind evaluarea și aprobarea membrilor structurii de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie în cadrul entităților reglementate de ASF.
Cine este obligat să aibă audit intern?
În ceea ce privește sectorul public, ca regulă, instituțiile sunt obligate să organizeze un compartiment de audit public intern. Așadar, în sectorul public, au obligația de desfășoare auditul public intern: toate entitățile publice centrale și locale, companiile/societățile naționale, regiile autonome și societățile comerciale cu capital majoritar de stat, conform prevederilor din Dreptul Administrativ și Dreptul fiscal.
Raportat la entitățile care își desfășoară activitatea în sectorul privat, acestea vor avea obligația să desfășoare audit intern dacă se numără printre societățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată. De asemenea, această obligație există pentru societățile pe acțiuni care îndeplinesc cel puțin două dintre următoarele criterii, respectiv: activul total – peste 16 milioane lei, cifra de afaceri netă – peste 32 milioane lei și numărul mediu de angajați – peste 50.
În sectorul financiar, desfășoară obligatoriu audit intern: instituțiile de credit, societățile de asigurare/reasigurare, societățile de servicii de investiții financiare, societățile de administrare a investițiilor, organismele de plasament colectiv și instituțiile financiare nebancare.
