Infracțiunea continuă – cod penal
Codul Penal Român nu oferă o definiție legală infracțiunii continuate, definiția acesteia fiind conturată de doctrină, care a calificat-o drept:
- acea formă a unității naturale de infracțiune, în cazul căreia, după întrunirea tuturor elementelor constitutive, acțiunea sau inacțiunea se prelungește în timp prin voința autorului.
Această infracțiune este susceptibilă de a fi clasificată în 2 mari categorii:
- infracțiune continuă permanentă;
- infracțiune continuă succesivă.
Infracțiunea continuă permanentă este cea în cazul căreia este suficientă comiterea actului inițial, urmat de prelungirea lui în timp, fără a fi necesară o reluare a acestuia. Spre exemplu, lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal este o infracțiune continuă permanentă, întrucât în cazul acesteia există un act inițial, și anume privarea de libertate a persoanei în cauză (ex. închiderea acesteia într-o cameră), care este urmat de o prelungire în timp, fără întreruperi, a actului.
În schimb, infracțiunile continue succesive sunt cele a căror săvârșire poate presupune o reluare a actului de executare la diferite intervale de timp. Astfel, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere este o infracțiune continuă succesivă. Aceasta deoarece, prin natura lui, actul de conducere presupune anumite întreruperi, cum ar fi spre exemplu oprirea pentru alimentare cu combustibil, urmată de reluarea acțiunii de conducere. Ceea ce trebuie reținut în acest caz este că, pentru a rămâne în sfera infracțiunii continue succesive, este important ca întreruperile actului să fie unele firești, impuse chiar de natura sau de modul în care trebuie săvârșită acțiunea în cauză. Dacă întreruperile sunt prea lungi (ore, zile, săptămâni, luni) vom fi în prezența unei infracțiunii în forma continuată ori a pluralității de infracțiuni (concurs, recidivă, pluralitate intermediară), după caz.
Pedeapsă infracțiune continuă
În privința regimului sancționator, infracțiunea continuă este sancționată cu pedeapsa prevăzută de norma de incriminare. Astfel, ea nu va determina o agravare a tratamentului sancționator, însă instanța va avea în vedere caracterul prelungit al acțiunii sau inacțiunii cu ocazia individualizării judiciare a pedepsei.
Infracțiune continuă – exemplu
Pentru o mai bună înțelegere a infracțiunii continue, facem trimitere la următoarele exemple:
- furtul, care are ca obiect energia electrică, constituie o infracțiune continuă tocmai prin faptul că acțiunea de sustragere se prelungește atâta vreme cât inculpatul continuă să consume energie electrică în mod ilegal;
- conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis este, de asemenea, o infracțiune continuă, întrucât starea de pericol pentru siguranța circulației este prelungită până la momentul în care acțiunea încetează;
- totodată, din același considerent, și infracțiunea de conducere pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe psihoactive este una continuă;
- în măsura în care o persoană pătrunde fără drept în locuința unei persoane, iar prezența acestuia se prelungește, infracțiunea de violare de domiciliu va deveni una continuă;
- Llpsirea de libertate în mod ilegal a unei persoane.
Diferența dintre infracțiunea continuă și continuată
Deși cele două tipuri de infracțiuni pot fi ușor de confundat tocmai prin prisma denumirii care le aseamănă, totuși se pot identifica anumite deosebiri, de la definirea celor două și până la tratamentul sancționator incident.
O primă diferență este dată de faptul că infracțiunea continuată, spre deosebire de cea în formă continuă, se bucură de o reglementare legală, fiindu-i incidente art. 35-37 din Codul Penal.
Sub aspect substanțial, cele două forme ale unității de infracțiune se deosebesc în raport de caracteristicile acțiunilor sau inacțiunilor ce intră în conținutul lor.
Astfel, în cazul infracțiunii continue avem o acțiune/inacțiune care se prelungește în timp prin voința autorului, pe când în cazul infracțiunii continuate avem acțiuni/inacțiuni (corespunzătoare aceleiași infracțiuni) săvârșite la diferite intervale de timp, de către aceeași persoană, în baza unei rezoluții infracționale unice.
Între acțiunile/inacțiunile care intră în conținutul infracțiunii continuate vor exista întotdeauna întreruperi, pe când în cazul acțiunilor/inacțiunilor care intră în conținutul infracțiunii continue, de regulă nu vor exista întreruperi sau dacă vor exista (în cazul infracțiunii continue succesive) acesta vor fi foarte scurte, impuse de natura actului.
De altfel, există posibilitatea ca o infracțiune continuă să fie săvârșită în formă continuată. Spre exemplu:
- A, care nu deține permis de conducere, decide ca, timp de o lună, în fiecare zi de duminică, să ia mașina lui B și să o conducă prin oraș.
Așa cum am văzut mai sus, acțiunea de a conduce pe drumurile publice un autovehicul fără a deține permis de conducere este una prelungită în timp prin natura sa și prin voința făptuitorului. În exemplul nostru, această acțiune prelungită se repetă de către A la intervale de timp de câte o săptămână, în baza unei rezoluții infracționale unice. Aceste întreruperi sunt nefirești de lungi pentru a se putea vorbi de o infracțiune continuă săvârșită pe o perioadă de o lună. Prin urmare, vom fi în prezența unei infracțiuni continue săvârșită în formă continuată – formată practic din 4 acțiuni de conducere fără permis (presupunând că au fost 4 zile de duminică în luna de referință).
Cele două forme de unitate de infracțiune se deosebesc și prin regimul sancționator. Astfel, în cazul infracțiunii continue sancțiunea este cea prevăzută de norma de incriminare, pe când în cazul infracțiunii continuate – care reprezintă o circumstanță agravantă facultativă – legiuitorul prevede posibilitatea (nu și obligativitatea) aplicării unui spor la pedeapsa prevăzută de lege. Acest spor poate fi de cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv de cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii, potrivit art. 36 alin. (1) Cod penal.
