Renunțarea la aplicarea pedepsei – Cod penal
Renunțarea la aplicarea pedepsei este reglementată de art. 80 C.penal și constă în dreptul instanței de judecată de a renunța definitiv la stabilirea și aplicarea unei pedepse. Cu privire la natura juridică a acestei instituții nu există un consens în literatura de specialitate. Unii doctrinari susțin că este o modalitate prin care este înlocuită răspunderea penală cu una administrativă, alții sunt de părere că este o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, în timp ce, conform unei alte opinii, renunțarea la aplicarea pedepsei nu este altceva, decât o modalitate de individualizare a executării pedepsei.
În acest articol ne concentrăm strict pe condițiile de aplicare și efectele pe care le produce această instituție.
Potrivit art. 80 C.penal, instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
- infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit;
- instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra infractorului, ținând cont de persoana sa, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare;
- infractorul să nu mai fi suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) (adică faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală și infracţiunile amnistiate) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
- infractorul să nu mai fi beneficiat de renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat;
- infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală ori judecată sau să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor;
- pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani.
Dacă toate aceste condiții sunt îndeplinite, instanța poate soluționa cauza prin renunțare la aplicarea pedepsei, ceea ce înseamnă nu doar că nu aplică o pedeapsă, ci și că nu o stabilește deloc. Atunci când se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, instanța aplică un avertisment celui care a săvârșit infracțiunea. Potrivit art. 81 C.p., în cuprinsul acestui avertisment sunt enumerate motivele de fapt care au determinat renunţarea la aplicarea pedepsei, respectiv infractorul este atenționat asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni.
În ceea ce privește efectele renunțării la aplicarea pedepsei, principalul efect al acestei instituții este că persoana faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei nu va fi supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită. Totuși, trebuie menționat și faptul că persoana respectivă nu va fi scutită de obligaţiile civile şi nici de executarea măsurilor de siguranţă. În acest context, deseori se ridică următoarea întrebare:
Renunțarea la aplicarea pedepsei apare în cazier?
Răspunsul la această întrebare îl regăsim în Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar. Art. 9 al acestui act normativ prevede că în cazierul judiciar se înscriu date privind: “pedepsele, măsurile de siguranţă şi educative, pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive, începerea, întreruperea şi încetarea executării pedepsei închisorii, a măsurilor de siguranţă şi educative, liberarea condiţionată şi revocarea acesteia, achitarea amenzii penale, amnistia, graţierea, prescripţia executării pedepsei, reabilitarea, pedepsele şi măsurile pronunţate prin hotărâri penale definitive de instanţele judecătoreşti din străinătate, precum şi măsurile luate prin actele efectuate de organele judiciare penale din străinătate, dacă aceste hotărâri au fost recunoscute de organele române competente, hotărârile definitive care impun modificări în cazierul judiciar, extrădarea”.
Așadar, din moment ce textul de lege nu prevede și datele privind soluțiile de renunțare la aplicarea pedepsei, putem concluziona că aceste soluții de renunțare la aplicarea pedepsei nu vor fi menționate în extrasele de cazier judiciar. De asemenea, este important de subliniat și faptul că nici avertismentul pe care îl aplică instanța în aceste situații nu va avea nicio influență asupra cazierului, deoarece rolul acestuia este, așa cum am arătat mai sus, prezentarea motivelor de fapt care au determinat renunţarea la aplicarea pedepsei şi atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune în măsura în care continuă să comită infracţiuni.
Nu în ultimul rând, este necesar de menționat și faptul că soluția renunțării la aplicarea pedepsei nu poate fi revocată, ci doar anulată. Art. 82 alin. (3) C.penal prevede condițiile necesare pentru a putea dispune anularea renunțării. Potrivit acestui alineat, soluția renunțării la aplicarea pedepsei este anulată dacă:
- persoana față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei a săvârșit o altă infracțiune anterior rămânerii definitive a hotărârii de renunțare;
- infracțiunea respectivă a fost descoperită în termen de doi ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de renunțare;
- pentru infracțiunea respectivă a fost stabilită o pedeapsă chiar după expirarea acestui termen.
