sâmbătă, iunie 22, 2024

Servitute

Dreptul de servitute este un dezmembrământ al dreptului de proprietate care permite titularului său să efectueze anumite acțiuni asupra sau în legătură cu un imobil vecin aparținând unui alt proprietar. Raportat la proprietarul fondului aservit, servitutea poate fi privită ca o formă de limitare (voluntară) a dreptului de proprietate. Servituțile cel mai des întâlnite sunt servituțile de trecere care permit accesul titularului pe terenul vecin, sporind astfel confortul sau valoarea economică a fondului dominant. Există și altfel de servituți, cum ar fi servitutea de vedere sau servitutea de a nu construi, etc., cu menţiunea că, anumite servituţi nu sunt dezmembrăminte ale dreptului de proprietate (de exemplu, servitutea de a nu construi).

Servitutea poate fi instituită prin testament, convenţie între părţi sau uzucapiune. În cazul testamentului, testatorul care deţine două imobile vecine le poate lăsa unor proprietari diferiţi, stabilind un raport de servitute între ele. Prin convenţie, părţile se pot înţelege cu privire la instituirea oricărui fel de servitute printr-un act juridic cu titlu oneros sau gratuit. Dobândirea servituţii prin uzucapiune presupune ca unul dintre proprietari să se comporte ca şi cum ar avea o servitute în raport de imobilul vecin. În măsura în care proprietarul fondului vecin nu se împotriveşte acestui comportament, după scurgerea a 10 ani, servitutea ia fiinţă în mod oficial, urmând a se desfăşura sub aceleaşi condiţii sub care a fost uzucapată. Servitutea se poate stinge prin diverse modalităţi printre care amintim consolidarea (ambele fonduri ajung să aibă acelaşi proprietar), renunţarea la aceasta de către proprietarul fondului dominant, neuzul timp de 10 ani, precum şi alte moduri prevăzute de lege (art. 770 Cod Civil).

Termeni Similari