În cadrul procesului civil, cererea de chemare în judecată trebuie să respecte cerințele de formă prevăzute de art. 194 și art. 148 alin. (1) din Codul de procedură civilă, printre care se regăsește și obligația reclamantului de a indica datele de identificare ale părților, respectiv numele, prenumele, domiciliul sau reședința acestora, iar pentru persoane juridice, denumirea și sediul. De asemenea, în măsura în care sunt cunoscute, cererea va cuprinde și codul numeric personal, respectiv ccodul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, respectiv contul bancar, precum și alte elemente de identificare relevante. Aceste exigențe ridică o problemă importantă în practica judiciară: cum poate fi formulată o cerere de chemare în judecată atunci când reclamantul nu cunoaște datele personale ale pârâtului?
În practică, cele mai frecvente situații în care se impune acest demers vizează litigii de natură contractuală sau delictuală în care una dintre părți sustrage cu rea-credință propriile date de identificare, împiedicând astfel accesul celeilalte persoane la justiție. Totodată, sunt frecvente cazurile în care reclamantul cunoaște doar datele parțiale ale persoanei vătămătoare (numele, funcția, localitatea), fiind imposibilă indicarea completă a datelor prevăzute de Codul de procedură civilă în lipsa sprijinului autorităților competente.
În mod firesc, imposibilitatea de a identifica complet pârâtul poate constitui un impediment formal pentru exercitarea dreptului la acțiune. Din perspectiva dreptului procesual, lipsa informațiilor privind domiciliul sau alte date de identificare ale pârâtului nu determină inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, însă face imposibilă citarea acestuia, ceea ce conduce la imposibilitatea continuării procesului în lipsa unor demersuri suplimentare.
Pentru a depăși acest obstacol, legislația actuală pune la dispoziția persoanelor interesate mecanisme administrative pentru obținerea datelor personale ale pârâților, în condițiile și limitele prevăzute de legea privind protecția datelor cu caracter personal. Astfel, în situația în care reclamantul cunoaște doar unele informații minime referitoare la identitatea pârâtului (spre exemplu, numele și prenumele), însă nu are acces la date esențiale precum domiciliul, codul numeric personal sau alte informații de contact, acesta are posibilitatea de a solicita autorităților competente furnizarea acestor date cu caracter personal, în temeiul unui interes legitim și justificat.
Reglementările relevante în acest sens se regăsesc în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, cu modificările și completările ulterioare, și în Legea nr. 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. Potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 97/2005 , datele cu caracter personal înscrise în Registrul Național de Evidență a Persoanelor (R.N.E.P.) pot fi furnizate, la cerere, atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice, dacă solicitarea este motivată și dacă există un temei legal justificat, fără a fi necesar consimțământul persoanei vizate. Este important de menționat că potrivit art. 11 alin. (1)–(2) din același act normativ, aceste date pot fi furnizate doar în scopul îndeplinirii unor obligații legale sau în cadrul unor acțiuni de interes public, ceea ce include – în mod evident – exercitarea dreptului la acțiune și accesul liber la justiție, garantat prin art. 21 din Constituția României, în măsura în care solicitantul dovedește caracterul legitim al interesului său.
Astfel, în situația în care reclamantul nu cunoaște domiciliul pârâtului și nu poate completa în mod corespunzător cererea introductivă, acesta poate depune o cerere scrisă la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor (S.P.C.E.P.) de la nivel local sau județean, respectiv la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (D.E.P.A.B.D.), solicitând comunicarea acestor informații. Cererea trebuie însoțită de documente justificative (de exemplu, corespondență, înscrisuri doveditoare ale unui raport juridic, copii de contracte, facturi, dovezi ale plății unor sume de bani etc.) care să probeze existența unui interes legitim.
În cazul în care cererea este formulată prin avocat, acesta poate depune solicitarea în numele clientului, sens în care este necesar ca cererea să fie semnată de avocat și să fie însoțită de o împuternicire avocațială.
Taxa aferentă furnizării acestor date se stabilește în baza unui contract încheiat între Ministerul Afacerilor Interne, prin D.G.E.P., şi beneficiar. În Cluj-Napoca, taxa pentru furnizarea datelor din Registrul național de evidență a persoanelorare un cuantum pur simbolic (1 leu/persoană), conform informațiilor publicate pe site-ul D.J.E.P. Cluj. În anumite situații expres reglementate (de exemplu, dacă cererea este formulată de instanțele de judecată, organele de urmărire penală, Ministerul Apărării, Ministerul de Finanțe, casele de asigurări de sănătate etc.), furnizarea datelor este scutită de taxe.
Odată obținute datele necesare privind identitatea completă a pârâtului, reclamantul poate redacta cererea de chemare în judecată conform cerințelor art. 194 C.proc.civ., urmând ca instanța competentă să o înregistreze și să demareze procedura de citare a părților.
În concluzie, lipsa unor informații esențiale privind identitatea pârâtului nu împiedică, în mod absolut, introducerea unei acțiuni în justiție, însă reclamantul trebuie să recurgă la procedurile administrative de obținere a datelor personale, prin formularea unei cereri motivate către autoritățile competente. Acest demers trebuie susținut cu documente justificative și, preferabil, asistat de un avocat, în vederea respectării tuturor condițiilor de legalitate și asigurării unui cadru procedural adecvat pentru valorificarea dreptului la acțiune.
