Ce înseamnă TVA intracomunitar?
TVA-ul intracomunitar este taxa pe valoarea adăugată pentru tranzacțiile efectuate între statele membre ale Uniunii Europene. Codul de TVA intracomunitar este un număr unic de identificare atribuit entităților juridice neplătitoare de TVA (PFA sau SRL) pentru a efectua tranzacții cu o altă companie dintr-un stat membru al UE. Pentru tranzacțiile de pe teritoriul țării nu se va percepe TVA chiar dacă pentru cele internaționale din spațiul comunitar european va fi nevoie de această taxă.
Dacă o societate nu depășește pragul de 300.000 lei de venituri într-un an fiscal sau dacă nu s-a optat pentru TVA la încasare, atunci este necesar acest cod TVA intracomunitar pentru tranzacțiile cu o altă companie dintr-un stat UE.
Raportat la structura acestuia, codul de TVA intracomunitar începe cu codul țării, urmat de numărul de TVA național.
Codul de TVA intracomunitar este necesar conform art. 317 din Codul Fiscal pentru persoanele impozabile neplătitoare de TVA. Astfel, va fi nevoie de obținerea acestui cod în situații precum:
- Prestarea de servicii (pentru o altă persoană impozabilă din Uniunea Europeană)
-
- Pe factura fiscală se va trece codul de TVA al prestatorului;
- Se solicită comunicarea codului de TVA al clientului;
- Clientul declară și plătește TVA-ul în țara unde își are sediul;
- Achiziționarea servicii (de la o altă persoană impozabilă din Uniunea Europeană)
-
- În general, sunt servicii de hosting, promovare online, servicii de dezvoltare, abonamente pentru publicații, aplicații, soft-uri.
- Achiziția intracomunitară de bunuri care depășește suma de 10.000 euro pe an (34.000 de lei)
Regulile privitoare la TVA-ul intracomunitar se aplică statelor membre ale Uniunii Europene cu câteva excepții precum: Insulele Feroe (Danemarca), Insulele Canare (Spania), unele jurisdicții care nu cooperează în scopuri fiscale (teritorii off-shore din Franța și Olanda).
Codul de TVA intracomunitar poate fi anulat în următoarele cazuri, respectiv dacă:
- A trecut 1 an de când s-a solicitat obținerea codului;
- Certificatul de cod TVA intracomunitar nu a fost prelungit;
- Valoarea achizițiilor anuale este sub nivelul plafonului impus de lege;
- Firma devine plătitoare de TVA;
- Persoana își încetează activitatea economică;
Cât este TVA intracomunitar?
Rata TVA-ului intracomunitar nu este fixă, ea variază în funcție de rata standard de TVA a fiecărei țări din Uniunea Europeană care trebuie să respecte regulile generale privitoare la tranzacțiile intracomunitare. În România, rata standard de TVA este de 19 %. Însă, dacă o companie din România încheie o tranzacție cu o altă companie dintr-o țară UE rata de TVA aplicabilă va fi cea specifică țării cu care se încheie tranzacția.
Ratele standard ale statelor membre UE sunt:
| Statul membru | Codul țării | Rata standard (%) |
| Austria | AT | 20 |
| Belgia | BE | 21 |
| Bulgaria | BG | 20 |
| Cipru | CY | 19 |
| Croația | HR | 25 |
| Danemarca | DK | 25 |
| Estonia | EE | 20 |
| Finlanda | FI | 24 |
| Franța | FR | 20 |
| Germania | DE | 19 |
| Grecia | EL | 24 |
| Irlanda | IE | 23 |
| Italia | IT | 22 |
| Letonia | LV | 21 |
| Lituania | LT | 21 |
| Luxemburg | LU | 16 |
| Malta | MT | 18 |
| Olanda | NL | 21 |
| Polonia | PL | 23 |
| Portugalia | PT | 23 |
| Rapublica Cehă | CZ | 21 |
| România | RO | 19 |
| Slovacia | SK | 20 |
| Slovenia | SI | 22 |
| Spania | ES | 21 |
| Suedia | SE | 25 |
| Ungaria | HU | 27 |
Plata TVA intracomunitar
În România, plata TVA-ului intracomunitar se face la Agenția Națională de Administrație Fiscală (ANAF).TVA-ul intracomunitar se plătește și se declară prin depunerea documentelor specifice prevăzute de lege în acest sens, respectiv:
- Declarația 301 (Decont special de taxă pe valoarea adăugată): la sediul ANAF în a cărei circumscripție teritorială se află sediul sau se ia evidența deponentului;
- Declarația 390 (Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare): online pe site-ul ANAF ori la sediul ANAF.
Ambele declarații trebuie introduse după fiecare lună în care s-au desfășurat tranzacții intracomunitare până pe data de 25 a lunii următoare efectuării tranzacției.
Obținere TVA intracomunitar
Pentru obținerea codului de TVA intracomunitar este nevoie de următoarele documente:
- Declarația 700 (”Declaraţie pentru înregistrarea/modificarea în mediu electronic a categoriilor de obligaţii fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal”)
- Copie după certificatul de înregistrare al firmei (CUI-ul firmei)
- Copie după cartea de identitate a administratorului firmei
Declarația 700 se poate formula doar online, cu semnătură digitală, prin intermediul Spațiului Virtual Privat. Eliberarea certificatului poate dura câteva zile lucrătoare iar acesta poate fi ridicat de la sediul ANAF de care aparține firma solicitantă.

