Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea?

Ce înseamnă succesiune?

Conform art. 953 Cod Civil, succesiunea, denumită și moștenire, reprezintă acel mijloc prin care întregul patrimoniu al unei persoane fizice decedate se transmite uneia sau mai multor persoane în viață. Astfel, atât activele, cât și pasivele persoanei care a încetat din viață vor trece în patrimoniul moștenitorilor prin prisma acestei proceduri legale, în măsura în care aceștia din urmă acceptă moștenirea defunctului.

Potrivit legislației în vigoare, în funcție de opțiunea defunctului de a-și exprima sau nu voința referitor la modul în care dorește să fie împărțite bunurile sale după deces, moștenirea este de doua feluri:

1. Moștenire legală;
2. Moștenire testamentară.

Moștenire legală

Moștenirea legală reprezintă cea mai uzuală formă de succesiune care operează în temeiul și conform legii. Acest tip de moștenire desemnează situația în care defunctul, fără a dispune printr-un testament, va lăsa bunurile moștenitorilor săi legali, în ordinea și în cotele  stipulate de legiuitor.

Pentru a putea avea calitatea de moștenitor legal, persoana în cauză trebuie să aibă capacitate succesorală, respectiv să existe la momentul deschiderii succesiunii. Această capacitate desemnează aptitudinea persoanei de a moșteni, de a fi titularul drepturilor și obligațiilor oferite de această calitate. De menționat este faptul că această capacitate succesorală va începe de la data nașterii persoanei fizice sau chiar de la data concepției, condițiile necesare în acest sens fiind acelea de a se naște viu și de a nu fi încadrat între persoanele nedemne de a avea această calitate. De asemenea, capacitatea încetează în momentul în care persoana în cauza va deceda sau la o dată stabilită printr-o hotărâre judecătorească de declarare a morții.

În situația succesiunii legale, au calitatea de moștenitori legali cei care aveau o relație de rudenie cu cel decedat, fapt reglementat de art. 963 Cod Civil. Moștenirea va fi împărțită astfel soțului supraviețuitor și rudelor defunctului, mai precis descendenților, ascendenților și rudelor colaterale acestuia, în funcție de ordinea și regulile stabilite de lege. Indiferent de gradul de rudenie existent între defunct și moștenitori, descendenții și ascendenții pot avea dreptul la moștenire. În schimb, în ceea ce privește colateralii, vor putea avea vocația la moștenire numai până în gradul al patrulea inclusiv. Ordinea dispusă pe grupe a moștenitorilor este următoarea:

• Grupa I-a include copiii persoanei decedate, nepoții sau strănepoții, care, potrivit legii, pot fi copii naturali sau adoptați;

• Grupa a II-a desemnează părinți, frați, surori sau descendenți ai acestora;
• Grupa a III-a menționează bunici sau străbunici ai persoanei decedate, care pot fi pe linie maternă sau paternă;
• Grupa a IV-a îi include pe următorii: mătuși, unchi, veri primari sau frați și surori ai bunicilor, până la gradul al patrulea de rudenie.

Moștenirea testamentară

Moștenirea testamentară reprezintă modalitatea prin care, încă din timpul vieții, o persoană își poate exprima, printr-un testament valabil, voința cu privire la persoanele care îl vor moșteni, și condițiile de moștenire.

Potrivit articolului 1.034 Cod Civil, testamentul desemnează actul unilateral, personal și revocabil, prin care o persoană, numită testator, stipulează situația patrimoniului său după ce va înceta din viață. Testamentul se clasifică potrivit legislației în vigoare în două categorii, și anume: testament ordinar și privilegiat. Cel dintâi se subclasifică în testament olograf și autentic. Conform art. 1041 Cod Civil, testamentul olograf trebuie să fie scris integral, datat și semnat de către testator, pe când cel autentic, denumit și notarial, este autentificat de către un notar public sau de o altă persoană care deține o autoritate publică.

Pentru a avea calitatea de testatori, persoanele în cauză trebuie să dețină capacitatea testamentară. Această capacitate vizează doar persoanele care au vârsta peste 16 ani, având aptitudinea de a-și putea exprima voințele în mod concret și clar. Totodată, minorii ce nu au împlinit vârsta de 16 ani, precum și persoanele aflate sub interdicție judecătorească nu pot avea această capacitate.

Ce este masa succesorala? 

Ansamblul de drepturi și obligații ce pot fi evaluabile în bani, aflate în patrimoniul celui decedat la momentul decesului acestuia vor compune masa succesorală. Succesiunea se va deschide la momentul în care defunctul a încetat din viață, iar acțiunea prin care va avea loc determinarea masei succesorale se numește procedură notarială succesorală.

Stabilire masă succesorală

Stabilirea masei succesorale reprezintă una dintre cele mai semnificative etape ale procedurii juridice, în care cei ce vor moșteni bunul sau bunurile defunctului vor cunoaște întinderea activelor și pasivelor ce fac obiectul patrimoniului celui decedat.

Procedura stabilirii masei succesorale poate avea loc fie în fața unei instanțe de judecată, fie poate fi instrumentată de către un notar public. Fiecare dintre cele două proceduri aduce atât beneficii, cât și dificultăți. Astfel, procedura succesorală notarială poate fi dispusă la solicitarea persoanelor interesate care justifică un interes în acest sens, iar procedura în fața unei instanțe va avea loc, de regulă, în situația în care moștenitorii nu pot ajunge la un acord comun.

Acte necesare succesiune

Pentru a demara o procedură succesorală va fi nevoie de o serie de acte care vor face dovada relațiilor de rudenie dintre moștenitori și defunct. Actul principal pentru o asemenea procedura va fi cel care atestă decesul persoanei căreia i se dezbate moștenirea, și anume certificatul de deces, ori în lipsa acestuia, o hotărâre judecătorească de declarare a morții. Cei care vor dori să beneficieze de masa succesorală vor face dovada actelor de identitate personale, precum și actele de stare civilă care vor identifica relațiile de rudenie sau căsătorie dintre acestea și defunct. În situația în care există un testament, acesta va face parte din categoria actelor ce vor face dovada unei succesiuni. De asemenea, va trebui făcută dovada unui certificat care atestă dacă persoana decedată are sau nu datorii la bugetul local sau de stat. Se vor preciza și orice fel de acte considerate necesare.

Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Termen succesiune

În cazul în care există un interes pentru a finaliza o succesiune, nu există un termen prestabilit pentru a putea face o astfel de acțiune, putând exista doar anumite dezavantaje ce vor fi implementate în sfera moștenirilor. De preferat ar fi ca succesiunea să se demareze într-un timp cât mai scurt, pentru că dacă aceasta va fi dezbătută după doi ani de la data decesului, se vor plăti pe lângă cheltuielile notariale și un impozit de 1% din valoarea bunurilor imobile ce au aparținut persoanei decedate.

Dacă moștenitorii defunctului rămân în pasivitate și nu se adresează notarului public ori instanței de judecată în vederea dezbaterii procedurii succesorale, aceștia nu vor dobândi dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile (spre exemplu, un autoturism) sau imobile (teren, casă, apartament) ce au aparținut persoanei decedate. Dovada dreptului de proprietate a moștenitorilor asupra bunurilor moștenite de la persoana decedată se face cu certificatul de moștenitor eliberat de către notarul public ori cu hotărârea judecătorească eliberată de către instanța de judecată.

Dacă un astfel de act nu a fost eliberat, chiar dacă moștenitorii pot folosi personal bunurile moștenite, nu vor putea să încheie contracte cu privire la aceste bunuri. Spre exemplu, dacă persoana decedată a fost proprietarul unui apartament, iar moștenitorii săi doresc să vândă apartamentul respectiv, încheierea contractului de vânzare nu este posibilă fără dezbaterea procedurii succesorale (în urma căreia moștenitorii devin ei proprietarii bunului), deoarece numai cel care este proprietar poate să își exprime acordul cu privire la înstrăinarea unui bun.