Se Poate Face Succesiunea Fără Toți Moștenitorii?

Răspunsul scurt la întrebarea dacă se poate face succesiunea fără toți moștenitorii este că da, în anumite circumstanțe. Însă, înainte de a afla care sunt acestea, este important de analizat care sunt categoriile de persoane care pot moșteni. Conform prevederilor Codului civil, pentru a putea moșteni, este esențială capacitatea, sau, cu alte cuvinte, ca persoana să existe la momentul deschiderii moștenirii, iar aceasta și defunctul a cărei moștenire este vizată să nu fie codecedați (adică să nu fie persoane care au murit deodată și în cazul cărora să nu se poată stabili că una a supraviețuit alteia).

În continuare, vom realiza o analiză asupra cazurilor în care succesiunea se dezbate în lipsa unora dintre moștenitorii care, teoretic, ar fi avut drept să culeagă moștenirea.

Se poate face succesiunea fără toți moștenitorii prin voința celui decedat?

Încă din timpul vieții, o persoana poate decide, prin lăsarea unui testament, să îi dezmoștenească pe toți sau o parte din moștenitorii săi legali. În aceste condiții, succesiunea se va realiza în lipsa persoanelor dezmoștenite, deci se poate face succesiunea fără toți moștenitorii. Moștenitorii legali reprezintă rudele defunctului (soțul supraviețuitor, descendenții – copiii și urmașii lor în linie dreaptă, ascendenții și colateralii acestuia).

Dezmoștenirea poate fi:

1. Dezmoștenire directă – prevăzută expres în testamentul defunctului, spre exemplu „Subsemnatul X îl dezmoștenesc pe fiul meu Y‟.
2. Dezmoștenire indirectă – când sunt desemnate anumite persoane care să moștenească toată averea defunctului (pot fi desemnate una sau mai multe persoane).

Este important de reținut însă că există anumite categorii persoane cărora li se cuvine întotdeauna jumătate din cota de moștenire la care ar fi fost îndreptățiți dacă nu ar fi fost dezmoșteniți – în temeiul rezervei succesorale. Așadar, soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați (adică părinții defunctului) au dreptul în baza legii, chiar împotriva voinței defunctului, manifestată în timpul vieții, prin liberalități ori dezmoșteniri, la o parte din bunurile moștenirii.

Se poate face succesiunea fără toți moștenitorii prin renunțarea la moștenire a moștenitorilor legali?

Dacă o persoană nu dorește să accepte moștenirea, atunci acel succesibil poate să renunțe la drepturile sale în mod expres, printr-un act unilateral, expres şi solemn realizat la notar – deci se poate succesiunea fără toți moștenitorii prin renunțare la moștenire. Persoana succesibilă poate alege să renunțe la moștenire din diverse motive, precum:

• insolvabilitatea moștenirii (pasivul depășește activul);
• din considerente privind relația cu familia (pentru ca partea pe care ar fi dobândit-o să fie obținută de alt succesibil) sau alte motive personale.

O altă modalitate de renunțare este prin lipsa acceptării moștenirii. Astfel, la nivel terminologic, prin „moștenitor” se face referire la persoana care a acceptat deja moștenirea, în timp ce, până la acest moment, persoana este doar „succesibil”, dacă îndeplinește toate condițiile pentru a veni la moștenire, însă nu a acceptat-o încă. După trecerea termenului de un an de la data decesului, succesibilul care nu a acceptat moștenirea se prezumă a fi renunțător.

Este important de reținut că dreptul de opțiune succesorală se pierde la expirarea termenului de 1 an de la data deschiderii succesiunii – dacă moștenitorul nu acceptă moștenirea în mod expres sau prin acte de acceptare tacită, fiind instituită astfel față de el o prezumție de renunțare.

Se poate face succesiunea fără toți moștenitorii prin incapacitatea de a accepta moștenirea?

Situația incapacității presupune ca un succesibil să nu fie capabil să accepte moștenirea (din cauze precum minoritatea sau lipsa capacității de a înțelege sau gestiona interesele sale). Consecința existenței incapacității nu duce la excluderea persoanei din cadrul succesiunii, în schimb, este necesară implicarea unui curator, care va accepta moștenirea în numele persoanei fără capacitate.

Conform articolului 180 din Codul civil, „poate fi numită curator orice persoană fizică având deplină capacitate de exercițiu şi care este în măsură să îndeplinească această sarcină.‟ Totodată, cel interesat poate desemna, prin act unilateral sau convenție, încheiate în formă autentică, o persoană care să fie numită curator. În acest caz, persoana desemnată va fi numită cu prioritate.

Nedemnitatea – un alt criteriu prin care se poate face succesiunea fără toți moștenitorii

Pe lângă condiția capacității, pentru a avea dreptul de a moșteni, trebuie ca persoana să nu fie nedemnă. Conform legii, nedemnitatea este de două feluri:

1. Nedemnitatea de drept – aceasta poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, de către instanța de judecată ori de către notarul public (pe baza hotărârii judecătorești din care rezultă nedemnitatea).

Conform art. 958 Cod civil, este nedemnă de drept de a moșteni persoana:

1. condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe cel care lasă moștenirea (spre exemplu, fiul lui X este condamnat pentru tentativă de omor asupra lui X, defunctul);
2. condamnată penal pentru săvârșirea, înainte de deschiderea moștenirii, a unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moștenirea ar fi fost deschisă la data săvârșirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocația la moștenire a făptuitorului.

În cazul în care condamnarea pentru faptele menționate este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripția răspunderii penale, nedemnitatea operează dacă faptele au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă.

1. Nedemnitatea judiciară – în acest caz, orice succesibil poate cere instanței judecătorești să declare nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moștenirii. Totodată, introducerea acțiunii reprezintă un act de acceptare tacită a moștenirii de către succesibilul reclamant.

Situațiile în care o persoană poate fi declarată nedemnă de a moșteni, sunt:

1. când persoana este condamnată penal pentru săvârșirea, cu intenție, împotriva celui care lasă moștenirea a unor fapte grave de violență, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;
2. când persoana, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;
3. când, prin dol sau violență, l-a împiedicat pe cel care lasă moștenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.