Ce înseamnă punerea în mișcare a acțiunii penale?
Punerea în mișcare a acțiunii penale constituie o etapă importantă în cadrul procesului penal, marcând momentul la care suspectul dobândește calitatea de inculpat. Conform art. 14 alin. (1) C. proc. pen., „Acțiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni.„ Această acțiune se declanșează atunci când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există impedimente legale dintre cele prevăzute la art. 16 alin. (1) CPP.
Art. 309 alin. (1) C. proc. pen. stabilește că „Acțiunea penală se pune în mișcare de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1).” Astfel, procurorul este singurul organ judiciar competent să dispună punerea în mișcare a acțiunii penale, evaluând probele existente și absența impedimentelor legale.
Odată ce acțiunea penală este pusă în mișcare, persoana vizată dobândește calitatea de inculpat. Conform art. 309 alin. (2) C. proc. pen., „Punerea în mișcare a acțiunii penale este comunicată inculpatului de către organul de urmărire penală care îl cheamă pentru a-l audia.” Această comunicare se realizează prin intermediul unui proces-verbal, respectând dispozițiile art. 108 C. proc. pen. referitoare la procedura de audiere.
Procurorul poate efectua personal audierea inculpatului și comunicarea punerii în mișcare a acțiunii penale în cazuri justificate. Totodată, legea prevede dreptul inculpatului de a solicita și primi o copie a ordonanței prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, asigurând astfel transparența procedurii și accesul la informații pentru pregătirea apărării.
Un aspect important este faptul că absența fizică a inculpatului nu împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale. Organele de urmărire penală au posibilitatea de a continua procedurile chiar și atunci când inculpatul nu poate fi audiat, fie din cauza absenței nejustificate, a sustragerii de la urmărire sau a dispariției acestuia. Această prevedere asigură eficiența procesului penal, prevenind situațiile în care acțiunea penală ar putea fi obstrucționată prin absența inculpatului.
Punerea în mișcare a acțiunii penale din oficiu
Punerea în mișcare a acțiunii penale din oficiu constituie o obligație legală a procurorului. Conform art. 7 alin. (1) C. proc. pen., această obligație se naște „atunci când există probe din care rezultă săvârșirea unei infracțiuni și nu există vreo cauză legală de împiedicare„. Procurorul trebuie să evalueze probele existente și să verifice absența impedimentelor legale înainte de a declanșa acțiunea penală.
Totuși, legea prevede și situații în care procurorul poate renunța la urmărirea penală și implicit la exercitarea acțiunii penale. Acest lucru este posibil când, în raport cu elementele concrete ale cauzei, se constată lipsa unui interes public în realizarea obiectului acțiunii penale.
Când se pune în mișcare acțiunea penală din oficiu?
Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu în cazul anumitor infracțiuni prevăzute în Codul penal și în legile speciale. În cazul anumitor infracțiuni, legiuitorul a prevăzut expres necesitatea formulării plângerii prealabile a persoanei vătămate pentru declanșarea acțiunii penale. Pentru infracțiunile unde nu există o astfel de mențiune, se înțelege că acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, fără a fi necesară o plângere prealabilă.
Este important de menționat că și în situația infracțiunilor pentru care se cere plângerea prealabilă, organele judiciare pot pune în mișcare acțiunea penală din oficiu în anumite circumstanțe excepționale, cum ar fi spre exemplu în cazul infracțiunii de loviri sau alte violențe (art. 193 CP) săvârșite asupra unui membru de familie.
Cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale
Conform art. 16 alin. (1) C. proc. pen., cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, sunt:
- „Fapta nu există” – Acest caz se referă la situațiile în care se constată că evenimentul în sine nu a avut loc.
- „Fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege” – Acest caz acoperă două situații: fie fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, ieșind astfel din sfera penală, fie, deși fapta este prevăzută de legea penală, lipsește forma de vinovăție cerută de lege pentru a o putea sancționa. Un exemplu în acest sens ar fi situația în care o persoană, fără să își dea seama, agață cu haina obiectul unei alte persoane. În acest caz, cum legislația penală nu prevede incriminarea furtului comis din culpă, nu se va putea reține infracțiunea de furt.
- „Nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea” – Această situație apare când nu există suficiente dovezi pentru a demonstra implicarea unei persoane în comiterea infracțiunii.
- „Există o cauză justificativă sau de neimputabilitate” – cauzele justificative, respectiv cele de neimputabilitate înlătură răspunderea penală pentru faptele care îndeplinesc toate elementele constitutive ale unei infracțiuni și sunt săvârșite cu forma de vinovăție prevăzută de lege. Cauzele justificative (legitima apărare, starea de necesitate, comiterea faptei aflându-se în exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii, comiterea faptei cu consimţământul persoanei vătămate) înlătură caracterul ilicit al faptei și, în consecință, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare sau, după caz, încetează. Situația este similară și în cazul cauzelor de neimputabilitate (constrângerea morală, constrângerea fizică, excesul neimputabil de legitimă apărate sau de stare de necesitate, comiterea faptei de către un minor, un iresponsabil sau o persoană care a fost intoxicată în mod involuntar, fapta comisă din eroare, cazul fortuit) întrucât, deși fapta ilicită există, persoanei care a comis-o nu îi poate fi imputată fiindcă nu a acționat conform propriei voințe.
- „Lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege” – De exemplu, în cazul anumitor infracțiuni, cum ar fi violența în familie, este necesară plângerea prealabilă a victimei pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.
- „A intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică” – Aceste instituții duc la stingerea răspunderii penale. Totuși, conform art. 18 C. proc. Pen., „În caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de existenţă a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunţării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.” Prin această prevedere, legiuitorul oferă inculpaților, respectiv suspecților, posibilitatea de a-și demonstra nevinovăția.
- „A fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii” – Acest caz se aplică doar în cazul acelor infracțiuni pentru care normele de incriminare prevăd expres necesitatea plângerii prealabile pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, cum ar fi lovirea sau alte violențe.
- „Există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege” – Un exemplu ar fi desistarea în cazul tentativei.
- „Există autoritate de lucru judecat„ – Acest caz se referă la situația în care, pentru aceeași faptă, există deja o hotărâre rămasă definitivă. Acest construct juridic se aliniază cu principiul ne bis in idem conform căruia „Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică.” – art. 6 C. proc. pen.
- „A intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii” – Această situație apare în cazul cooperării judiciare internaționale în materie penală.
Este important de menționat că în cazurile prevăzute la punctele 5 și 10, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare ulterior, dacă se îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. Aceste cazuri asigură respectarea principiilor fundamentale ale dreptului penal și protejează drepturile persoanelor implicate în procesul penal.
