Drepturile femeii la divorț – Drepturile soțului divorțat

Divorțul este procesul legal prin care se desface o căsătorie. Prin acest proces, două persoane care au fost unite prin căsătorie își pot încheia relația oficial în fața legii. Adesea, divorțul implică problematici legate de custodia copilului, împărțirea bunurilor, pensia alimentară și alte aspecte ulterioare desfacerii căsătoriei. 

Motivele de divorț sunt enumerate în art 373 din Codul Civil, astfel potrivit acestui articol de lege, divorţul poate avea loc:

• prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ;
• atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
• la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani;
• la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.

Așadar, divorțul, poate avea loc pe cale amiabilă în fața unui notar, a unui ofițer de stare civilă sau există posibilitatea ca soții să nu se înțeleagă asupra anumitor aspecte ori unul dintre ei să nu se prezinte la notar, situație în care divorțul se face pe cale judecătorească.  Dacă treceți printr-un proces de divorț, este important să apelați la un avocat divorț Cluj pentru a vă proteja drepturile și interesele.

Procedura de divorț

Preliminar, trebuie precizat faptul că procedura de divorț diferă, în funcție de cum divorțul se realizează în fața ofițerului de stare civilă/în fața notarului sau în fața instanței de judecată. 

În prima ipoteză, atunci când divorțul are loc în fața ofițerului de stare civilă/în fața notarului, ambii soți depun cererea de divorț, împreună, sau în cazul în care unul dintre ei nu poate fi de față este posibilă reprezentarea acestuia de către un mandatar cu procură autentică. 

Cererea de divorț trebuie depusă la notarul public care activează pe raza teritorială în care s-a realizat căsătoria sau se află ultimul domiciliu comun al soților, respectiv la ofițerul de stare civilă delegat de la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau de la primăria pe raza căreia se află ultima locuință comună a soților.  

Actele necesare pentru procedura de divorț la notar/ofițerul de stare civilă sunt:

• Certificatele de naștere ale soților și ale copiilor minori, unde este cazul
• Actele de identitate ale soților
• Certificatul de căsătorie, în original

În cazul în care procedura se face la notar toate aceste documente trebuie să fie însoțite de o declarație a soților în care să se consemneze, dacă este cazul, existența copilului minor, numele de familie pe care îl va purta fiecare în urma divorțului, modalitatea de exercitare a drepturilor părintești, locuința copilului după divorț, modul în care minorul va ține legătura cu părintele separat, modalitățile în care părinții vor contribui la creșterea minorului. 

Astfel cum am menționat, desfacerea căsătoriei este posibilă pe cale administrativă, adică în fața ofițerului de stare civilă, dacă soții sunt de acord cu divorțul și nu au copii minori născuți din căsătorie/adoptați. 

În acest sens declarația părinților trebuie să conțină următoarele mențiuni: acordul soților cu privire la divorț, declarația din care să rezulte că:  – nu au copii minori; – nu sunt puși sub interdicție; – nu s-a mai solicitat altor autorități desfacerea căsătoriei.

După înregistrarea cererii, ofițerul de stare civilă sau notarul va oferi soților un termen de 30 de zile pentru a putea reflecta asupra deciziei. După expirarea acestui termen, soții se vor înfățișa din nou în fața ofițerului de stare civilă/notarului pentru desfacerea căsătoriei.

Dacă ne aflăm în cea de-a doua ipoteză în care soții nu ajung la un acord comun, procedura de divorț va avea loc în fața instanței de judecată conform cerințelor stabilite prin lege. Aceste exigențe le regăsim în Codul de Procedură Civilă, procedura de divorț fiind reglementată în cuprinsul art. 915 –  928 C.pr.civ.

Așadar, pentru a declanșa procedura de divorț trebuie introdusă o cerere. Cererea poate fi introdusă doar de către soți la instanța competentă. 

Instanța competentă să soluționeze cererea de divorț va fi, după caz, judecătoria:  : 

• în circumscripția căreia se află ultima locuință comună a soților; 
• în circumscripția căreia se află locuința pârâtului (dacă soții nu au avut o locuință comună/ dacă nici unul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei de la ultima locuință comună)
• în circumscripția căreia se află locuința reclamantului (dacă pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional)
• orice judecătorie din România/Judecătoria Sectorului 5 al Municipiului București, potrivit art. 915 alin. (2) din C. Pr. Civ., conform căruia:„Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni expres să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al Municipiului București.”

Pentru cererea de desfacere a căsătoriei sunt necesare următoarele acte:

• Actele prevăzute pentru cererea de chemare în judecată
• După caz, înțelegerea soților rezultată din mediere

Astfel cum rezultă din art. 916 C.proc.civ, pentru cererea de chemare în judecată sunt necesare următoarele documente:

• Copie după actul de identitate al celui care intentează acțiunea;
• Certificatul de căsătorie, în original; 
• Copie după certificatul de naștere al copilului (dacă este cazul);
• Înțelegerea soților rezultată din mediere cu privire la desfacerea căsătoriei și, după caz, la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului (dcă este cazul).

La cerere, instanța de divorț se poate pronunța și asupra altor cereri ale soților care privesc: 

• exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, locuinţa copilului şi dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta;
• numele soţilor după divorţ;
• locuinţa familiei;
• despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei;
• obligaţia de întreţinere sau prestaţia compensatorie între foştii soţi;
• încetarea regimului matrimonial şi, după caz, lichidarea comunităţii de bunuri şi partajul acestora.

Însă, dacă soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi, instanţa se va pronunţa asupra exercitării autorităţii părinteşti şi a locuinţei copiilor după divorţ, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ.

De asemenea, instanţa se va pronunţa din oficiu şi asupra numelui pe care îl vor purta soţii după divorţ, potrivit prevederilor Codului Civil.

Deși, ca regulă, părțile procesului de divorț trebuie să fie prezente personal în fața instanțelor de judecată, în vederea soluționării procesului,  există însă și câteva excepții.

Astfel, potrivit art. 921 alin. (1) C.pr.civ,  „În faţa instanţelor de fond, părţile se vor înfăţişa în persoană, afară numai dacă unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, beneficiază de tutelă specială, are reşedinţa în străinătate sau se află într-o altă asemenea situaţie, care îl împiedică să se prezinte personal; în astfel de cazuri cel în cauză se va putea înfăţişa prin avocat, mandatar sau, după caz, prin tutore ori curator.”

Ca atare, părțile în procesul de divorț se pot înfățișa prin avocat, mandatar, respectiv tutore sau curator, în contextul în care se află în imposibilitate obiectivă de a se prezenta personal în fața instanței de judecată, imposibilitate justificată de una din situațiile enunțate supra. 

Hotărârea prin care se pronunţă divorţul nu se va motiva, dacă ambele părţi solicită instanţei aceasta. În egală măsură, aceasta poate fi atacată  în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii cu apel. Însă, procesul poate lua sfârșit chiar înaintea pronunțării unei hotărâri judecătorești în diferite situații precum:

• Absența reclamantului (cererea va fi respinsă ca nesusținută dacă reclamantul lipsește fără temei)
• Renunțarea la judecată (reclamantul poate renunța oricând la judecată, chiar și în cazul în care pârâtul se împotrivește)
• Împăcarea soților
• Decesul unuia dintre soți (instanța dispune încetarea căsătoriei și prin hotărâre definitivă închiderea dosarului)

Drepturile soțului divorțat – drepturile femeii la divorț

Divorțul schimbă multe aspecte legate de drepturile și responsabilitățile fiecărui soț după desfacerea căsătoriei. Acestea diferă în funcție de regimul matrimonial ales. În principiu, drepturile soției/soțului divorțat includ aspecte legate de:

1. Numele de familie după căsătorie: soții pot conveni să păstreze numele din căsătorie sau dacă nu a intervenit o asemenea înțelegere între ei, fiecare își va purta numele dinaintea căsătoriei;
2. Dreptul la despăgubiri: soțul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei are dreptul de a cere despăgubiri soțului vinovat;
3. Obligația de întreținere : soțul divorțat are dreptul la întreținere dacă se află în situația unei incapacități de muncă și nu se poate întreține singur;
4. Custodia comună sau unică a copiilor; 
5. Plata unei pensii alimentare pentru copil;
6. Partajul bunurilor comune: drepturile soților sunt egale în ceea ce privește bunurile dobândite în timpul căsătoriei, indiferent contribuția fiecăruia; soții vor împărți după cum consideră, sau cu sprijinul instanței, în mod echitabil, în urma unei înțelegeri care vizează atât necesitățile fiecăruia cât și cele ale copilului rezultat din căsătorie;
7. Moștenire: fostul soț nu mai este considerat moștenitor legal, decât dacă testamentul stipulează altfel.

Însă, potrivit art. 384 din Codul Civil, în contextul în care divorțul a fost cerut din culpa exclusivă a unuia dintre soți, soțul împotriva căruia s-a pronunțat divorțul pierde anumite drepturi, respectiv: 

„(2)Soţul împotriva căruia a fost pronunţat divorţul pierde drepturile pe care legea sau convenţiile încheiate anterior cu terţii le atribuie acestuia.

(3)Aceste drepturi nu sunt pierdute în cazul culpei comune sau al divorţului prin acordul soţilor.”