Devino membru al comunității noastre

Mulți oameni ne urmăresc deja. Alătură-te lor pentru a fi informat și a nu rata nicio actualizare zilnică.
0,00 lei

Nu ai niciun produs în coș.

Devino membru al comunității noastre

Mulți oameni ne urmăresc deja. Alătură-te lor pentru a fi informat și a nu rata nicio actualizare zilnică.
AcasăDicționar JuridicCCompetență teritorială alternativă

Competență teritorială alternativă

Data:

Ca regulă, competența instanței se determină în funcție de domiciliul sau sediul pârâtului, instanța rămânând competentă să judece respectivul litigiu și în cazul în care acesta și-ar schimba domiciliul. În măsura în care pârâtul are domiciliul necunoscut, competența se va determina în funcție de reședința sau reprezentanța acestuia dacă există sau, în caz contrar, în funcție de domiciliul reclamantului. Cu excluderea ipotezelor în care competența este una exclusivă, părțile pot stabili în scris sau declarație verbală în fața instanței ca procesele să fie judecate de alte instanțe decât cele care ar fi competente teritorial să le judece. 

În litigiile care au ca obiect protecția consumatorilor părțile pot să procedeze la alegerea instanței competente doar după nașterea dreptului la despăgubiri, fiind considerată nescrisă orice altă convenție contrară. 

Potrivit art. 113 din Codul de procedură civilă, competența teritorială alternativă există și în următoarele cazuri, iar astfel, cu excepția instanțelor de prevăzute la art. 107-112, mai sunt considerate competente și:

  1. instanţa domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei;
  2. instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligaţia de întreţinere, inclusiv cele privind alocaţiile de stat pentru copii;
  3. instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract;
  4. instanţa locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a imobilului;
  5. instanţa locului unde se află imobilul, pentru cererile în prestaţie tabulară, în justificare tabulară sau în rectificare tabulară;
  6. instanţa locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport;
  7. instanţa locului de plată, în cererile privitoare la obligaţiile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec, bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare;
  8. instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor;
  9. instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

De asemenea, când pârâtul exercită cu caracter de continuitate, în afara domiciliului său, o activitate profesională sau chiar agricolă, comercială, industrială, cererea de chemare în judecată se va putea introduce și la instanța în circumscripția căreia se află locul activiății respective, dar doar cu privire la obligațiile patrimoniale născute sau care urmează să fie executate în acel loc. 

în plus, cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți se poate introduce la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, iar în cazul în care regăsim și pârâți obligați accesoriu, cererea se va introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali. În egală măsură, discutăm despre competență alternativă și în materia asigurărilor, astfel că cererile privitoare la despăgubiri se vor putea introduce și la instanța în circumscripția căreia se află domiciliul asiguratului sau bunurilor asigurate, dar și de la locul unde s-a produs riscul asigurat. 

Totodată, art. 109 prevede că, dacă persoana juridică are dezmembrăminte, cererea poate fi introdusă și la instanța locului unde se află respectivul dezmembrământ fără personalitate juridică, doar pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului.

Termeni Similari

Contract individual de muncă

Un contract individual de muncă este un act juridic încheiat între o persoană fizică (salariat) şi angajatorul său (persoană...

Clauza de inalienabilitate

Clauza de inalienabilitate este o clauză prin care se interzice înstrăinarea unui bun în condițiile în care există motive...

Concedierea colectivă

Concedierea colectivă reprezintă concedierea mai multor angajați pe parcursul a 30 de zile, concediere care are la bază cel...

Cvasiuzufructul

Cvasiuzufructul este o formă a dreptului de uzufruct care poartă asupra bunurilor consumptibile, cum ar fi bani sau cereale....

Cesiunea uzufructului

Termenul de cesiune se referă la transmiterea unui drept către o altă persoană. Așadar, cesiunea de uzufruct se referă...

Cererea de chemare în judecată

Ce este cererea de chemare în judecată? Cererea de chemare în judecată reprezintă actul introductiv prin care instanța este sesizată...

Urmărește-ne și pe rețelele de socializare!

243,271FaniÎmi place
9,109CititoriConectați-vă