Deschiderea unui dosar penal marchează începutul urmăririi penale (prima fază a procesului penal). Scopul principal al unui dosar penal este acela de a se strânge probe, care să permită stabilirea existenței sau inexistenței unei fapte penale (urmărire in rem), precum și identificarea eventualilor făptuitori vinovați de săvârșirea ei (urmărire in personam).
Chiar dacă întocmirea dosarului penal constituie o primă fază a procesului penal, aceasta nu implică automat trimiterea în judecată a unei persoane. Acest pas ulterior depinde de concluziile la care ajung autoritățile în urma analizei probelor acumulate. În cazul în care procurorul consideră că există suficiente temeiuri, acesta poate decide întocmirea unui rechizitoriu – documentul oficial prin care se sesizează instanța de judecată în care sunt trecute şi acuzațiile concrete.
Conform art. 97 C. proc. pen., o probă poate fi orice element factual care contribuie la elucidarea circumstanțelor comiterii unei presupuse infracțiuni. Acestea pot lua forma unor declarații ale persoanelor implicate (suspecți, inculpați, victime, martori), a unor diverse tipuri de înscrisuri, înregistrări audio-video, expertize criminalistice sau orice alte elemente care contribuie la identificarea faptei comise, precum și a suspecților.
Ce se întâmplă dacă ai dosar penal?
Procesul penal parcurge mai multe etape distincte, fiecare cu rolul său specific în înfăptuirea justiției. Acesta debutează cu faza de urmărire penală, continuă cu procedura de cameră preliminară, trece apoi la faza de judecată și se încheie cu executarea hotărârii judecătorești.
Urmărirea penală marchează începutul procesului penal, fiind declanșată fie prin sesizarea organelor competente (prin plângere penală sau denunț), fie din oficiu, în situațiile prevăzute de lege. Această etapă are două obiective principale: colectarea probelor necesare pentru stabilirea existenței faptei penale și identificarea autorului acesteia. Inițial, urmărirea penală se desfășoară in rem, concentrându-se asupra faptei în sine. Pe măsură ce probele se acumulează și indică spre un posibil făptuitor, procedura poate evolua în efectuarea urmăririi in personam, moment în care persoana vizată dobândește calitatea de suspect.
Pentru a avansa spre punerea în mișcare a acțiunii penale, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții stipulate la art. 309 din Codul de procedură penală. Prima condiție implică existența unor probe care să indice comiterea unei infracțiuni de către persoana în cauză. A doua condiție presupune absența oricăror impedimente legale care ar putea obstrucționa continuarea procesului penal. În acest sens, este necesar ca, pe de-o parte, să nu fie incident niciun caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale și, pe de altă parte, urmărirea și judecarea suspectului să prezinte interes public.
În ceea ce privește cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, art. 16 alin. (1) C. proc. pen. prevede: „Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:
a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;
c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;
d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;
f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;
g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;
i) există autoritate de lucru judecat;
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.”
În cazul în care este incident unul dintre aceste cazuri, se va dispune clasarea cauzei. De asemenea, clasarea se va dispune și în situația în care sesizarea nu este corect formulată. În situația în care cauza nu prezintă interes public, se va proceda la renunțarea la urmărirea penală. Interesul public se analizează prin prisma factorilor prevăzuți la art. 318 alin. (2) C. proc. pen.:
„a) conţinutul faptei şi împrejurările concrete de săvârşire a faptei;
b) modul şi mijloacele de săvârşire a faptei;
c) scopul urmărit;
d) urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii;
e) eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfăşurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei şi la timpul scurs de la data săvârşirii acesteia;
f) atitudinea procesuală a persoanei vătămate;
g) existenţa unei disproporţii vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal şi gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii.”
În măsura în care nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) și cauza prezintă interes public, procurorul emite o ordonanță prin care pune în mișcare acțiunea penală, iar suspectul devine inculpat.
Camera preliminară se poziționează ca o etapă intermediară între urmărirea penală și judecată. Rolul său principal constă în verificarea legalității trimiterii în judecată, a modului în care au fost administrate probele și a actelor întocmite în faza de urmărire penală. Deși legea prevede un termen de 60 de zile pentru finalizarea acestei proceduri, acesta are un caracter de recomandare, nefiind prevăzute sancțiuni exprese pentru depășirea sa.
Faza de judecată urmează după finalizarea procedurii de cameră preliminară și se desfășoară în două etape: judecata în primă instanță și, după caz, judecata în căile de atac. Această fază începe din momentul în care judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecății și continuă până la soluționarea definitivă a cauzei. Obiectivul principal al acestei etape este cercetarea amănunțită a cauzei și pronunțarea unei decizii cu privire la existența infracțiunii și vinovăția inculpatului și, după caz, cu privire la pretențiile civile constând în acordarea de despăgubiri.
Judecata în primă instanță cuprinde cercetarea judecătorească, dezbaterile, deliberarea și pronunțarea hotărârii. După prezentarea tuturor probelor și susținerilor părților, instanța deliberează și pronunță o hotărâre care poate fi de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal ori poate dispune alte soluții precum renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Hotărârea devine definitivă fie prin epuizarea căii de atac a apelului, fie prin expirarea termenului legal de declarare a apelului fără ca acesta să fie exercitat.
Ultima etapă a procesului penal o constituie executarea hotărârii judecătorești. Această fază are o importanță deosebită, întrucât prin intermediul ei se realizează efectiv scopul întregului proces penal, punându-se în aplicare decizia instanței. Executarea hotărârii asigură materializarea concretă a actului de justiție și restabilirea ordinii de drept încălcate prin săvârșirea infracțiunii.
Ce se întâmplă dacă ai 2 dosare penale?
În momentul în care discutăm despre o persoană care are două dosare penale deschise pe numele său, cel mai probabil discutăm despre o pluralitate de infracțiuni, însă așa cum vom vedea, nu este în toate cazurile așa. Conform legislației în vigoare și doctrinei în materie, pluralitatea de infracțiuni descrie situațiile în care o persoană comite mai multe fapte penale. Acest concept juridic are rolul de a aborda complexitatea comportamentului infracțional repetat și de a asigura o sancționare proporțională. Formele pluralității de infracțiuni sunt: concursul de infracțiuni, recidiva și pluralitatea intermediară.
Concursul de infracțiuni. Concursul de infracțiuni este incident atunci când o persoană săvârșește două sau mai multe infracțiuni înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Se distinge între:
- Concursul real: infracțiunile sunt comise prin acțiuni sau inacțiuni distincte (exemplu: o persoană comite o infracțiune de loviri și alte violențe, iar apoi un fals în declarații).
- Concursul formal: o singură acțiune sau inacțiune realizează conținutul mai multor infracțiuni (exemplu: uciderea din culpă a unei persoane prin producerea unui accident rutier de către o persoană care a condus un autovehicul aflându-se sub influența alcoolului).
Calculul pedepsei în caz de concurs se face diferit în funcție de ce pedepse decide instanța să aplice pentru fiecare infracțiune. Calculul concursului se poate face prin cumul juridic sau cumul aritmetic. Cumulul juridic funcționează astfel:
– se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune
– se identifică pedeapsa ce mai grea
– la pedeapsa cea mai grea se adaugă ⅓ din cealaltă pedeapsă (sau ⅓ din totalul celorlalte pedepse dacă există mai multe).
Această formulă de calcul se numește cumul juridic și corespunde ipotezei descrise la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.: „Când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite”. La fel se întâmplă și dacă avem doar pedepse cu amenda.
În cazul în care s-au stabilit pedepse cu închisoare și amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii. Aceasta este metoda cumulului aritmetic. Dacă se stabilesc mai multe pedepse cu închisoarea și mai multe pedepse cu amenda, se calculează o pedeapsă rezultantă pentru fiecare specie prin cumul juridic, iar ulterior la pedeapsa închisorii se adaugă în întregime pedeapsa amenzii.
Recidiva. Recidiva presupune săvârșirea unei noi infracțiuni după o condamnare definitivă pentru o altă infracțiune. Aceasta se împarte în recidivă postcondamnatorie și recidivă postexecutorie.
Recidiva postcondamnatorie. Pentru a ne afla în ipoteza unei recidive postcondamnatorii este necesar ca următoarele condiții să fie îndeplinite:
- să existe o condamnare definitivă la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 1 an;
- săvârșirea unei noi infracțiuni cu intenție sau intenție depășită;
- pedeapsa prevăzută de lege pentru noua infracțiune să fie minim un an închisoare;
- noua infracțiune să fie săvârșită anterior împlinirii termenului de reabilitare pentru prima infracțiune.
Potrivit art. 42 din Codul penal nu atrag starea de recidivă condamnările pentru:
- Faptele dezincriminate;
- Infracțiuni amnistiate;
- Infracțiuni săvârșite din culpă.
Calculul pedepsei se face conform regulilor stabilite la art. 43 alin. (1) C. pen.
Astfel, „Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta”.
Cu alte cuvinte, pedeapsa pentru noua infracțiune se adaugă pur și simplu fie la pedeapsa pentru cealaltă infracțiune (dacă nu a început încă executarea acesteia), fie la ce a rămas neexecutat din pedeapsa în a cărei executare se află condamnatul.
Recidiva postexecutorie. Se află în stare de recidivă postexecutorie cel care îndeplinește condițiile similare recidivei postcondamnatorii, cu excepția că fapta nouă trebuie să fie comisă după executarea integrală a pedepsei.
În acest caz, calculul pedepsei se face conform regulii instituite la art. 43 alin. (5) C. pen.: „Limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate„.
În cazul recidivei, legea prevede un tratament sancționator mai sever, reflectând persistența comportamentului infracțional după o condamnare anterioară.
Este de menționat că în cazul recidivei (executorii și condamnatorii) este necesar ca faptele care intră în construcția acesteia să nu fie dintre cele prevăzute la art. 42 C. pen. (fapte dezincriminate, amnistiate, comise din culpă).
Pluralitatea intermediară. Pluralitatea intermediară intervine când o persoană săvârșește o nouă infracțiune după o condamnare definitivă, dar nu sunt îndeplinite condițiile recidivei postcondamnatorii. Astfel, pentru a ne afla în prezența acestei forme de pluralitate de infracțiuni, trebuie îndeplinite următoarele condiții:
– Existența unei condamnări definitive anterioare
– Comiterea unei noi infracțiuni înainte de executarea integrală sau considerarea ca executată a pedepsei
– Neîndeplinirea condițiilor recidivei (referitoare pedeapsă sau forma de vinovăție).
Astfel, această formă de pluralitate va fi incidentă în cazul în care pentru prima infracțiune s-a aplicat pedeapsa cu amenda sau cu închisoarea sub 1 an ori atunci când cea de-a doua infracțiune este comisă din culpă sau pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta este închisoarea sub 1 an.
Calculul pedepsei:
Potrivit art. 44 alin. 2 C. pen. „În caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infracţiune şi pedeapsa anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni„.
Această formă de pluralitate asigură un tratament sancționator adecvat pentru situațiile care nu se încadrează în concurs sau recidivă, dar pentru care, având în vedere periculozitatea persoanelor care comit infracțiuni în mod repetat, este necesară reglementarea unui tratament sancționator mai sever.
În cazul pluralității de infracțiuni, pedepsele complementare de natură diferită sau cu conținut diferit se aplică alături de pedeapsa principală. Pentru pedepsele complementare de aceeași natură și conținut, se aplică reguli specifice în funcție de forma pluralității.
Pedepsele accesorii se aplică conform regulilor stabilite pentru pedepsele complementare, acestea producându-și efectele până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Ce se întâmplă la 3 dosare penale?
În măsura în care o persoană are trei sau mai multe dosare penale deschise pe numele ei, se aplică regulile de la pluralitatea de infracțiuni prezentate anterior. Totuși, în situația în care avem mai mult de 3 infracțiuni, pot interveni suprapuneri ale formelor de pluralitate. Pentru această situație, ordinea de valorificare a formelor de pluralitate va fi următoarea: recidiva postexecutorie (majorarea cu jumătate a limitelor de pedeapsă pentru nouă infracțiune), pluralitatea intermediară (regulile de la concurs), concursul (cumul juridic «sporul de pedeapsă»/cumul aritmetic), recidiva postcondamnatorie.
Mai trebuie să luăm în calcul faptul că este posibil ca nu toate dosarele penale să se soluționeze cu o condamnare. Astfel, este posibil ca în cazul anumitor dosare să se dispună clasarea sau renunțarea la urmărirea penală. Se poate, de asemenea, ca, inclusiv în situația în care toate dosarele ajung în faza de judecată, unele dintre ele să se soluționeze cu achitarea, renunțarea la pedeapsă sau amânarea aplicării pedepsei. Este foarte important de menționat faptul că regulile de la pluralitatea de infracțiuni (concurs, recidivă, pluralitate intermediară) se aplică numai în cazul soluțiilor de condamnare (condamnarea la o pedeapsă cu executare sau suspendarea executării sub supraveghere). Această regulă este valabilă indiferent că discutăm despre două, trei sau mai multe dosare penale.
