Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis recent sesizările mai multor curţi de apel şi a pronunţat două hotărâri prealabile, publicate pe pagina sa oficială, care clarifică aplicarea unor norme penale privind conducerea sub influenţa substanţelor psihoactive şi confiscarea în infracţiunea de camătă. Deciziile nr. 25 şi nr. 26 oferă interpretări obligatorii pentru instanţele din România şi vor produce efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
În Decizia nr. 25, admisă după sesizări formulate de Curtea de Apel Braşov şi Curtea de Apel Cluj, ICCJ a analizat în mod concret condiţia legală „aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive”, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal. Curţile de apel solicitau lămuriri dacă prezenţa unei substanţe psihoactive în probele biologice, indiferent de concentraţie, este suficientă pentru a reţine infracţiunea, sau dacă este necesară suplimentar şi dovada afectării capacităţii de a conduce.
Instanţa supremă a stabilit că, pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşate elementului material al faptei, trebuie constatate două elemente cumulativ: (1) prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive şi (2) aptitudinea acelei substanţe de a determina afectarea capacităţii de a conduce a făptuitorului. Consecinţa practică a acestei soluţii este că simpla identificare a unei substanţe psihoactive în probe nu poate, de una singură, să înlocuiască proba efectului asupra capacităţii de conducere; este necesară şi o apreciere ştiinţifică privind potenţialul substanţei şi/sau efectul concret asupra persoanei în cauză.
Această clarificare implică, pe de o parte, cerinţe probatorii sporite pentru organele de urmărire penală şi pentru acuzare: trebuie prezentate elemente tecnico-ştiinţifice — inclusiv expertize toxicologice şi, după caz, concluzii medico-legale sau alte probe — care să ateste că substanţa detectată în probe are, în situaţia respectivă, capacitatea de a altera conduita la volan. Pe de altă parte, decizia recunoaşte posibilitatea contestării unei prezumţii privind influenţa substanţei atunci când probele ştiinţifice arată lipsa unui efect perturbator asupra capacităţii de conducere.
Decizia nr. 26, formulată ca urmare a sesizării Curţii de Apel Târgu Mureş, pune în discuţie regimul confiscării speciale în infracţiunea de camătă (art. 351 Cod penal). Întrebarea de drept viza dacă obiect al confiscării speciale pot fi banii acordaţi cu dobândă, ca îndeletnicire (adică sumele împrumutate), sau doar dobânda obţinută prin săvârşirea infracţiunii.
ICCJ a statuat că, în această materie, confiscarea specială vizează doar dobânda obţinută prin săvârşirea infracţiunii de camătă, inclusiv în situaţia în care dobânda a fost inclusă ulterior în sumele reîmprumutate. În consecinţă, măsura prevăzută la art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal se aplică asupra produsului infracţiunii — adică a beneficiului reprezentat de dobânda ilicită — şi nu asupra principalului acordat iniţial ca împrumut, atunci când acesta nu are legătură directă cu profitul obţinut din activitatea ilicită.
Practic, această interpretare restrânge aria aplicabilă a confiscării speciale în cazurile de camătă la foloasele efective obţinute prin perceperea dobânzilor ilegale. Decizia are implicaţii în instrumentarea cercetărilor privind recuperarea produsului infracţiunii, în formularea capetelor de acuzare şi în aplicarea măsurilor asigurătorii şi de confiscare în faţa instanţelor de fond şi de apel.
Ambele soluţii adoptate de ICCJ au caracter obligatoriu pentru instanţele din ţară de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I, conform art. 477 alin. (3) Cod procedură penală. În practică, hotărârile urmează să conducă la o uniformizare a aplicării legii penale în speţele privind conducerea sub influenţa substanţelor psihoactive şi în cele privind sancţionarea şi recuperarea prejudiciului în cauzele de camătă.
Sursa: pagina de Facebook a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie — InaltaCurteDeCasatieSiJustitie. Deciziile vor fi obligatorii începând cu data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I.
