Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ şi a stabilit, recent, un criteriu unitar privind calculele termenelor procesuale în materia sesizării cu rechizitoriu şi a propunerii de prelungire a măsurilor preventive. Decizia clarifică când nu se consideră îndeplinită condiţia de «în termen» în cazul sesizărilor formulate în ultima zi a termenului prevăzut de lege.
Într-o hotărâre publicată pe pagina oficială de Facebook a Înaltei Curţi, instanţa a admis recursul în interesul legii şi a reţinut o interpretare unitară a dispoziţiilor art. 207 alin. (1), art. 222 alin. (4) şi art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală. Principiul stabilit de instanţă vizează sesizarea cu rechizitoriul prin care se dispune trimiterea în judecată a inculpatului şi sesizarea prin care se formulează propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive sau a arestului la domiciliu.
Decizia reține, în cuprinsul său, următoarea formulare: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 207 alin. (1), art. 222 alin. (4) şi art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, stabileşte că nu se consideră în termen sesizarea cu rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă sau cu propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive ori a arestului la domiciliu, formulată în ultima zi a termenului, calculat potrivit art. 269 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală.”
Prin această soluţie, ÎCCJ interpretează în sens unitar şi explicit momentul de calcul al termenelor prevăzute de art. 269 C.proc.pen., ceea ce are ca efect clarificarea modalităţii în care trebuie apreciată puntualitatea sesizărilor care pun în mişcare fazele procedurale competenţelor de trimitere în judecată sau de prelungire a unor măsuri preventive. Decizia menționează expres că hotărârea este obligatorie, conform dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală, ceea ce înseamnă că interpretarea stabilită produce efecte în faţa tuturor instanţelor din România.
Practic, interpretarea reţinută de Înalta Curte arată că sesizarea cu rechizitoriu sau propunerea de prelungire depusă în ultima zi a termenului legal — aşa cum acesta rezultă din aplicarea art. 269 alin. (1), (2) şi (4) — nu produce efectul de a fi considerată depusă în termen. Această clarificare vizează aplicarea unitară a procedurilor privind comunicarea actelor de procedură şi protejează buna administrare a justiţiei prin stabilirea unor standarde clare în materia calculului termenelor procesuale.
Decizia are un caracter obligatoriu pentru instanţe şi autorităţi implicate în procedurile penale, iar aplicarea sa poate conduce la reevaluarea unor situaţii în care punctul de vedere privind legalitatea depunerii rechizitoriilor sau a propunerilor de prelungire a măsurilor preventive a fost divergent. În consecinţă, parchetele şi instanţele vor trebui să ţină cont de această interpretare pentru a asigura conformitatea actelor procesuale cu termenul legal de sesizare.
Sursa informaţiei este pagina oficială de Facebook a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: InaltaCurteDeCasatieSiJustitie. Decizia este formulată subliniază caracterul obligatoriu prevăzut de art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală; pentru evaluări punctuale ale efectelor practice în dosare concrete, instanţele şi părţile implicate pot consulta textul decizional şi vor aplica dispoziţiile menţionate în raport cu circumstanţele fiecărui caz.
