Prezumția de nevinovăție – Cod penal
Prezumția de nevinovăție reprezintă una dintre cele mai importante garanții pe care le are persoana în privința căruia a început și se desfășoară urmărirea penală, până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare.
Potrivit art. 4 alin.(1) din Codul de Procedură Penală „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.”
Pentru a proba vinovăția inculpatului, organele judiciare trebuie să administreze toate probele atât în favoarea, cât și defavoarea inculpatului, astfel încât să nu existe niciun dubiu în privința faptului că acesta este vinovat de săvârșirea infracțiunii.
Potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de proc. pen., ,,condamnarea se pronunță dacă instanța consideră, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat”.
Prezumția de nevinovăție este o prezumție relativă?
Prezumția de nevinovăție funcționează ca o protecție fundamentală pentru persoana acuzată de săvârșirea unei fapte penale, însă are caracter relativ, ceea ce înseamnă că poate fi răsturnată prin prezentarea unor dovezi suficiente și convingătoare care să demonstreze contrariul.
Privită ca recunoaştere juridică a unui fapt până la proba contrară, prezumţiei de nevinovăţie îi pot fi atribuite două dimensiuni:
- una legală categorică – întrucât legea afirmă nevinovăţia persoanei învinuite de săvârşirea unei infracţiuni fără a condiţiona această prezumţie de dovedirea unui fapt prezumat, şi alta,
- relativă cu un regim juridic special – întrucât, deşi poate fi răsturnată în principiu prin orice mijloace de probă, nu poate fi suprimată decât printr-o hotărâre penală de condamnare, rămasă definitivă.
Încălcarea prezumției de nevinovăție
Încălcarea prezumției de nevinovăție de către autorități poate lua mai multe forme, precum:
- declarații premature de vinovăție făcute de oficiali înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare,
- tratarea acuzatului în cursul procesului ca și cum ar fi vinovat,
- instituirea unor prevederi legale care inversează sarcina probei, impunând inculpatului să își dovedească nevinovăția,
- impunerea unor obligații disproporționate inculpatului pe parcursul urmăririi penale sau judecății.
Încălcarea prezumției de nevinovăție poate conduce la consecințe precum:
- proces inechitabil,
- afectarea demnității umane,
- pierderea încrederii în sistemul judiciar și condamnări nedrepte.
Statele au obligația de a respecta și proteja prezumția de nevinovăție prin cadrul legislativ, formarea practicienilor și sancționarea încălcărilor.
Încălcarea prezumției de nevinovăție poate atrage diferite tipuri de sancțiuni, în funcție de circumstanțele specifice ale cazului și de cadrul legal aplicabil:
- sancțiuni disciplinare pentru magistrați (judecători, procurori) care încalcă prezumția de nevinovăție prin declarații publice premature sau alte acțiuni: avertisment, diminuarea salariului, mutarea disciplinară.
- sancțiuni penale pentru infracțiuni precum cercetarea abuzivă (art. 280 Cod penal), supunerea la rele tratamente (art. 281 Cod penal), tortura (art. 282 Cod penal), represiunea nedreaptă (art. 283 Cod penal) comise prin încălcări grave ale prezumției de nevinovăție sau ale demnității persoanei
- desființarea actelor judiciare: hotărârile judecătorești pronunțate în urma unor proceduri care au încălcat grav prezumția de nevinovăție pot fi desființate de instanțele superioare
- condamnarea statului de către Curtea Europeană a Drepturilor pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil – Curtea Europeană a Drepturilor Omului poate constata încălcarea art. 6 par. 2 din Convenție și drept consecință poate aplica sancțiuni statelor responsabile.
