Recent redacția LegalBadger a semnalat în mediul online o schemă infracțională de tip Fake News. Prin aceasta se creează aparența unei oportunități de câștig ușor și rapid printr-o investiție minimă.
Conform investigației și analizei realizate de Legal Badger, schema implică o postare sponsorizată pe Facebook care redirecționează utilizatorii către o pagină clonă care imită aspectul site-ului adevărul.ro.
Conținutul fraudulos prezintă o discuție fabricată între Serghei Mizil și moderatorul Gojira, în care se promovează o platformă de investiții numită „Nearest Edge”.
Conform analizei realizate de Legal Badger, știrea fabricată constituie acțiunea tipică de inducere în eroare prin prezentarea unei fapte mincinoase ca adevărată pentru obținerea unui folos patrimonial injust din cuprinsul infracțiunii de înșelăciune, în conformitate cu prevederilor art. 244 din Codul Penal.
Venind în sprijinul potențialelor victime cât și a altor persoane prejudiciate prin știrea falsă, redacția LegalBadger a formulat și înregistrat un denunț pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, cu autor necunoscut.
„în speță sunt îndeplinite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de înșelăciune…la nivelul laturii obiective a faptei infracționale a existat intenția unei acțiuni de inducere în eroare, în vederea determinării unei conduite autopăgubitoare, peste care se suprapune scopul special al realizării folosului patrimonial injust de către făptuitor”, se arată în denunțul formulat de redacția Legal Badger.
Printr-o abordare proactivă, redacția Legal Badger își propune să contribuie la atenuarea pericolelor prezente în spațiul online care ar putea genera pagube patrimoniale, dar și nepatrimoniale, precum lezarea dreptului la imagine.
Astfel, redacția Legal Badger atrage atenția asupra potențialului prejudiciu adus nu doar victimelor directe ale înșelăciunii, ci și persoanelor publice a căror imagine este folosită în această schemă frauduloasă fără exprimarea unui consimțământ valabil.
Pentru mai multe detalii puteți accesa știrea inițială: Serghei Mizil, Gojira și alții în mijlocul unei scheme infracționale de tip Fake news.
În plus, Redacția Legal Badger vă atenționează că, în mediul online, circulă și alte astfel de scam-uri care profită de imaginea altor persoane publice.
Aceste scam-uri se prezintă inițial sub forma unui ad în feed-ul utilizatorului, precum cel de mai jos:

Aceast ad redirecționează utilizatorul către un articol care se folosește de imaginea actorulului român Claudiu Bleonț. Este vorba despre un interviu fictiv al acestuia desfășurat în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, care a fost transformat prin introducerea informațiilor despre o astfel de schemă frauduloasă.

La prima vedere, pagina este cea a publicației Libertatea, dar adresa web nu corespunde cu cea autentică. Mai jos, un presupus interviu cu actorul Claudiu Bleonț a fost alterat, introducând informații despre o oportunitate de investiții falsă.

Conținutul a fost distorsionat pentru a include o entitate fictivă numită „Burgas INVEST PROGRAM”. Se afirmă în mod eronat că actorul Claudiu Bleonț ar fi făcut investiții prin intermediul acestei platforme. Aceste informații sunt complet false și reprezintă o încercare de înșelăciune.

Aceste escrocherii pot cauza pagube financiare dacă le veți oferi credibilitate. Verificați întotdeauna sursa și autenticitatea oricărei oferte de investiții, înainte de a lua decizia să transferați surse de bani sau date personale.

Articolele frauduloase care exploatează imaginea celebrităților, includ adesea formulare pentru înscriere sau investiții.
În situația prezentată mai sus, implicându-l pe actorul Claudiu Bleonț vizionarea interviului TV original ar fi putut deconspira natura falsă a afirmațiilor.
Falsul interviu cu actorul a mai fost publicat și pe alte site-uri, dintre care l-am identificat pe cel de mai jos:

Încercarea de a accesa pagina principală clonă prin logo redirecționează utilizatorul direct către site-ul fals de investiții menționat în interviul contrafăcut cu Claudiu Bleonț. Odată ajuns pe pagina falsă de investiții, nu mai poți reveni la articolul original.


De fapt, schema folosește un fragment din interviul original, dar îl prezintă într-un context înșelător.
La sfârșitul paginii, similar articolului precedent, se află un formular de înscriere pentru presupusele investiții, evidențiind natura frauduloasă a întregului mecanism.
Schemele frauduloase, precum cele descrise în articol, sunt din ce în ce mai sofisticate și pot părea convingătoare inițial. Verificați întotdeauna sursa informațiilor, în special când e vorba de oportunități de investiții care par prea bune pentru a fi adevărate.
Încercați să nu vă lăsați induși în eroare de utilizarea imaginii persoanelor publice sau de imitarea site-urilor de știri.

