Ce înseamnă darea în plată?
În principiu, darea în plată reprezintă o modalitate de executarea a obligației datorate de către debitor față de creditor. Acest mijloc de stingere a datoriei constă în acceptarea de către creditor a unei alte prestaţii în locul celei datorate de către debitor. Așadar, consimțământul creditorului este necesar pentru validitatea dării în plată, altfel debitorul neputându-se libera de datoria inițială, executând o altă prestaţie decât cea datorată, chiar dacă valoarea prestaţiei oferite ar fi egală sau mai mare. În practică, de cele mai multe ori, această operațiune juridică se realizează prin transferul unui bun în locul plății sumei de bani datorate de debitor.
Reglementarea generală a dării în plată este cuprinsă în art. 1.492 C.civ. În Monitorul Oficial nr. 330/2016 a fost publicată însă și Legea 77/2016 care reglementează darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite bancare, această lege constituind reglementarea specială a dării în plată. Acest act normativ reglementează în mod detaliat procedura dării în plată, instituind totodată și unele condiții suplimentare față de cele prevăzute în Codul civil, și anume:
- Contractul de credit trebuie să fi fost încheiat între un consumator persoană fizică sau grup de persoane fizice și un creditor care poate fi, după caz:
- instituţie de credit (bancă);
- instituţiile financiare nebancare (societăți de creditare care desfăşoară activitate de creditare cu titlu profesional);
- cesionarul creanţei.
- cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;
- creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;
- consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi;
- este îndeplinită condiţia privind impreviziunea.
Riscuri dare în plată
Cel mai mare risc în materia dării în plată, așa cum aceasta este reglementată de Legea nr. 77/2016, îl constituie faptul că procedura dării în plată presupune suspendarea oricărei plăți către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de un creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva debitorului sau a bunurilor acestuia. Mai mult, de la data primirii notificării prevăzute la art. 5 din Legea nr. 77/2016, notificare prin care este inițiată procedura dării în plată, se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari.
În măsura în care creditorul consideră că nu sunt îndeplinite condițiile dării în plată și nu acceptă astfel imobilul oferit de debitor în locul creanței scadente, debitorul poate iniția din nou procedura dării în plată, ori de câte ori dorește, demers care atrage după sine, așa cum am arătat, suspendarea tuturor celorlalte posibilități ale creditorului de a-și recupera banii. Prin urmare, creditorul este „obligat” într-un anumit fel să accepte darea în plată dacă dorește să-și recupereze datoria de la debitor într-un timp cât mai scurt, în caz contrar, procedura dării în plată și implicit suspendarea celorlalte metode de stingere a datoriei putând să dureze la nesfârșit.
Acte necesare dare în plată
Pentru darea în plată, după caz, vor fi necesare următoarele documente:
- Notificare formulată de debitor, în nume personal sau prin mandatar convențional (transmisă de regulă prin intermediul unui executor judecătoresc);
- Actul din care reiese datoria pentru care se dă în plată imobilul;
- Actele de identitate ale participanților (cărțile de identitate);
- Certificat de căsătorie dacă este cazul;
- Acte de proprietate ale imobilului ce face obiectul tranzacţiei (după caz: contract vânzare-cumpărare, proces-verbal de predare-primire, contract de donaţie, hotărâre judecătorească definitivă, titlu de proprietate, certificat de moştenitor, autorizație de construire, proces verbal de recepție finală, contract de schimb, etc.);
- Certificat fiscal pe numele proprietarului, eliberat de Primăria de la locul situării imobilului – Serviciul Impozite și Taxe din care să rezulte că proprietarul nu are datorii la Bugetul Local;
- Extras de carte funciară;
- Documentaţia cadastrală a bunului imobil (planul de amplasament și delimitarea imobilului), întocmită de personal autorizat și vizat de OCPI competent;
- Încheierea de intabulare a dreptului de proprietate;
- În cazul apartamentelor, adeverinţa eliberată de asociaţia de proprietari sau locatari semnată de președinte și administrator cu menționarea clară a numelui fiecăruia, din care să rezulte că proprietarul nu are datorii la asociație;
- Adeverință de la furnizorii de utilități din care să rezulte că nu sunt datorii, sau ultima factură și chitanța;
- Certificat de performanță energetică;
- Când construcția este situată pe un teren concesionat, se cere și acordul concedentului;
