În contextul societății românești contemporane, majoritatea cuplurilor care se căsătoresc optează în continuare pentru regimul comunității legale de bunuri. Acest regim matrimonial, prevăzut de Codul Civil ca opțiune implicită în absența unei convenții matrimoniale, stipulează că bunurile dobândite de către oricare dintre soți în timpul căsătoriei devin, de regulă, bunuri comune.
Această realitate juridică are implicații semnificative atunci când vine vorba despre transmiterea proprietății de la părinți către copiii lor căsătoriți, influențând atât deciziile părinților, cât și consecințele juridice ale acestor transferuri.
Transmiterea proprietății de la părinți la copii căsătoriți reprezintă un proces complex în dreptul civil românesc, implicând multiple aspecte juridice și fiscale.
Acest transfer de proprietate poate avea loc atât în timpul vieții părinților, cât și după decesul acestora, fiecare situație prezentând particularități distincte care necesită o analiză atentă.
Transmiterea dreptului de proprietate prin acte juridice între vii
În timpul vieții părinților, transmiterea proprietății se poate realiza prin intermediul contractului de vânzare-cumpărare sau al contractului de donație.
În cazul vânzării, părinții pot înstrăina bunuri către copiii lor căsătoriți, iar regimul juridic al bunului dobândit va depinde de mai mulți factori. În situația în care copiii căsătoriți se află sub regimul comunității legale de bunuri, bunul achiziționat va deveni, în principiu, bun comun al soților, conform prevederilor art. 339 din Codul Civil. Totuși, dacă se poate dovedi că fondurile pentru achiziție provin exclusiv din resurse proprii ale unuia dintre soți, bunul ar putea fi considerat bun propriu al acestuia.
O situație distinctă apare atunci când soții au încheiat o convenție matrimonială prin care au optat pentru regimul separației de bunuri. În acest caz, bunul achiziționat de la părinți va deveni proprietatea exclusivă a copilului care l-a cumpărat, chiar dacă tranzacția are loc în timpul căsătoriei. Această opțiune oferă o protecție suplimentară patrimoniului personal.
Din perspectivă fiscală, în cazul contractului de vânzare-cumpărare, tranzacția este supusă impozitului pe transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal.
Donația reprezintă o altă metodă frecventă de transmitere a proprietății în timpul vieții părinților. În acest context, potrivit art. 340 lit. a) din Codul Civil “Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț: bunurile dobândite prin (…) donație, cu excepția cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune
Astfel, părinții au libertatea de a decide dacă donează bunul exclusiv copilului lor sau includ și soțul acestuia ca beneficiar al donației.
Această decizie are implicații semnificative asupra regimului juridic al bunului donat. Atunci când donația este făcută exclusiv către copil, bunul va deveni bun propriu al acestuia, indiferent de regimul matrimonial, conform art. 340 lit. a) din Codul Civil. În schimb, dacă donația îi include pe ambii soți ca beneficiari, bunul va intra în proprietatea lor comună.
Este important de menționat că donația trebuie făcută în formă autentică, la notar, sub sancțiunea nulității absolute. De asemenea, donația poate fi supusă reducțiunii ori raportului succesoral. Acest aspect este important de luat în considerare în planificarea succesorală pe termen lung.
Transmiterea dreptului de proprietate pentru cauză de moarte
Transmiterea proprietății poate opera și pentru cauză de moarte, fie prin succesiune legală, fie prin succesiune testamentară. În cazul succesiunii legale, care se aplică în absența unui testament, copiii fac parte din clasa I de moștenitori, înlăturând alte rude ale defunctului de la succesiune. Bunurile dobândite prin moștenire devin bunuri proprii ale copilului căsătorit care le moștenește, conform art. 340 lit. a) din Codul Civil, indiferent de regimul matrimonial ales. Acest statut de bun propriu oferă o protecție suplimentară în cazul unui eventual divorț.
În situația succesiunii testamentare, părintele are posibilitatea de a specifica în testament dacă dorește ca bunurile să fie moștenite doar de copil sau și de soțul acestuia. Dacă testamentul prevede ambii soți ca beneficiari, bunul va intra în proprietatea lor comună. Este important de reținut că, indiferent de prevederile testamentare, trebuie respectată rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari, conform dispozițiilor Codului Civil.
Din perspectivă fiscală, este relevant de menționat că în conformitate cu prevederile Codului Fiscal, donațiile între rude de gradul I (părinți-copii) beneficiază de scutire de impozit. Cu toate acestea, există obligația declarării acestor transferuri la organul fiscal competent, pentru asigurarea transparenței și conformității fiscale.
În concluzie, transmiterea proprietății de la părinți la copii căsătoriți este un proces complex care necesită o analiză atentă a circumstanțelor specifice fiecărei familii și a implicațiilor juridice și fiscale pe termen lung. Alegerea metodei optime de transfer depinde de o multitudine de factori, inclusiv de regimul matrimonial al copiilor, de intențiile părinților și de considerentele fiscale. Este recomandat să se apeleze la consiliere juridică specializată pentru a înțelege complexitățile legale ale acestui proces și pentru a asigura protecția intereselor tuturor părților implicate, în conformitate cu legislația în vigoare.
