joi, iulie 4, 2024

Amenințarea în Codul Penal: Infracțiune Contra Libertății Persoanei

Amenințarea – Cod penal

Amenințarea este o infracțiune reglementată în Capitolul VI al Codului penal, intitulat “Infracțiuni contra libertății persoanei” din cauza limitărilor psihice pe care această  infracțiunea le aduce persoanei vătămate.  În conformitate cu art. 206 din Codul penal, amenințarea este o faptă de natură penală prin care o persoană este amenințată cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa sau a altei persoane. Scopul acestei infracțiuni este de a induce persoanei amenințate o stare de frică. 

Pentru fapta de amenințare, Codul penal oferă sancțiuni alternative, cum ar fi închisoarea de la trei luni până la un an sau amenda. Un aspect important de menționat este faptul că, în contextul în care infracțiunea constă în amenințarea cu săvârșirea unei alte infracțiuni, pedeapsa aplicată nu poate depăși limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării. 

Amenințarea trebuie să fie de natură să trezească un sentiment de frică în persoana victimei pentru a fi considerată infracțiune. Această stare de frică poate fi cauzată de acțiuni care vizează direct sau indirect victima sau alte persoane importante pentru aceasta.  

Din punctul de vedere al formei de vinovăție, amenințarea poate fi săvârșită cu intenție directă sau intenție eventuală.

Amenințarea este o infracțiune ce poate fi comisă într-o varietate de moduri. Acestea includ amenințările directe, care sunt exprimate personal, precum și cele indirecte, care sunt transmise prin mesaje, e-mailuri, scrisori, înregistrări audio sau mesaje. Indiferent de forma în care este săvârșită, amenințarea verbală, scrisă sau transmisă electronic poate atrage răspunderea penală a făptuitorului.

Plângerea prealabilă – amenințare

Amenințarea este o infracțiune ce se urmărește la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Spre deosebire de plângerea penală, care se face atunci când orice persoană se consideră vătămată într-un anumit fel, plângerea prealabilă are un regim special de aplicare. 

Astfel, plângerea prealabilă a persoanei vătămate este un mod special de sesizare a organelor de urmărire penală, deoarece nu este doar un act de sesizare, ci și o condiție de tragere la răspundere penală a persoanei presupuse că a comis infracțiunea. În toate cazurile în care legea prevede expres condiția plângerii prealabile, aceasta este necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, cât și pentru începerea urmăririi penale. 

Cu alte cuvinte, în contextul în care necesitatea plângerii prealabile este prevăzută expres de lege pentru o anumită infracțiune, cum este și cazul infracțiunii de amenințare, punerea în mișcare a acțiunii penale nu se poate face decât după depunerea plângerii prealabile de către persoana vătămată. 

Astfel, un alt aspect ce diferențiază plângerea prealabilă de plângerea penală este caracterul obligatoriu al plângerii prealabile. Aceasta nu poate lipsi în cazurile în care legea o prevede expres. 

Totodată, plângerea prealabilă este strict personală persoanei vătămate, lucru ce face inadmisibilă formularea plângerii prealabile de către substituiți procesuali (alte persoane). Doar în cazuri de excepție, cum este cel al persoanelor fără capacitate de exercițiu sau al persoanelor puse sub interdicție judecătorească, este posibilă formularea plângerii de către reprezentanții lor legali. 

Cât este amenda pentru amenințare?

Conform art. 61 alin.(1) C.pen: “Amenda constă în suma de bani pe care condamnatul este obligat să o plătească statului.

Cuantumul unei amenzi se stabilește prin sistemul zilelor-amendă. Astfel,  fiecărei zile-amendă îi corespunde o anumită sumă de bani calculată în lei, urmând ca apoi numărul zilelor să se înmulțească cu cuantumul pentru fiecare zi-amendă. Numărul zilelor-amendă este cuprins între 30 și 400 de zile, iar cuantumul pentru fiecare zi este cuprins între 10 lei și 500 de lei.

Instanța determină numărul de zile-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabilește în funcție de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale condamnatului față de persoanele aflate în întreținerea sa.

Legiuitorul, stabilește în cuprinsul alin. (4) al art. 61 Cod penal limitele speciale ale zilelor-amendă în funcție de cum sunt sancționate infracțiunile. Așadar, dacă în norma de incriminare pedeapsa amenzii este singura sancțiune aplicabilă, numărul zilelor-amendă este cuprins între 60 și 180 de zile, iar dacă sancțiunea amenzii este prevăzută alături de pedeapsa închisorii de maxim doi ani, numărul zilelor-amendă este cuprins între 120 si 240 de zile-amendă, respectiv între 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.

În concluzie, având în vedere că în norma de incriminare a amenințării sunt prevăzute atât pedeapsa închisorii de la 3 luni la un an, cât și amenda, numărul zilelor-amendă este stabilit de judecător în funcție de gravitatea faptei prin raportare la limitele de 120 și 240 de zile-amendă. Mai apoi se va stabili cuantumul fiecărei zile-amendă, cuprins între 10 lei și 500 de lei.

Așadar, cu titlu de exemplu, dacă pentru o infracțiune de amenințare sunt stabilite 200 de zile-amendă, iar cuantumul unei zile-amendă este de 20 de lei, amenda va fi de 4000 de lei.

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Te-ar putea interesa

Despre autor

Barry, the Legal Badger
Barry, the Legal Badgerhttps://legalbadger.org
Barry the Legal Badger este eroul nostru legal și de încredere. Cu o combinație unică de cunoștințe juridice profunde și un simț al umorului fermecător, Barry face ca subiectele complicate să devină simple și accesibile. De la drept civil la drept penal, articolele sale sunt gândite și redactate în așa fel încât orice persoană să parcurgă cu ușurință toate aspectele juridice relevante. Alăturați-vă lui Barry pentru o călătorie educativă prin lumea legislativă, unde fiecare problemă juridică își găsește soluția!

Urmărește-ne și pe Facebook!

Fii mereu la curent! Urmărește-ne pentru noutăți exclusive și conținut inspirațional. Dă-ne un 'Like' acum!

Articole Populare