sâmbătă, iulie 6, 2024

Noua lege a construcțiilor fără autorizație – Legea 50/1991

Legea 50/1991 actualizata 2022

Legea 102/2023, care aduce modificări Legii 50/1991 referitoare la autorizarea lucrărilor de construcție, a fost publicată în noiembrie 2022. Cu toate acestea, intrarea în vigoare a fost întârziată din cauza unei obiecții de neconstituționalitate formulate la Curtea Constituțională a României, care a fost respinsă la 22 februarie 2023.

Noul cadru legal privind construcțiile fără autorizație introduce proceduri noi în legătură cu publicitatea autorizațiilor de construcție, precum și termenele pentru introducerea acțiunilor de anulare. De asemenea, acesta stabilește reguli specifice în ceea ce privește cererile de anulare a autorizațiilor de construire.

Potrivit noilor reglementări, titularii autorizației de construire au obligația (după comunicarea autorizației, înainte de începerea lucrărilor) să:

  • noteze în cartea funciară a imobilului, precum și într-un ziar de largă răspândire – numărul, data autorizației de construire și titlul/descrierea proiectului;
  • să amplaseze în șantier, la loc vizibil, panoul de identificare a investiției.

Ce se poate construi fără autorizație de construcție?

Pot fi realizate o mulțime de lucrări fără a exista obligativitatea obținerii unei autorizații de construire, în general, acestea ar trebui să fie ori cu caracter temporar, ori să nu modifice structura de rezistență sau aspectul arhitectural al clădirilor. Dintre aceste tipuri de lucrări, cele mai comune sunt cele de reparații simple, de garduri sau construcții temporare mici (chioșc sau foișor) sau anexe gospodărești (magazie de unelte/lemne sau adăpost pentru animale).

Conform art. 11 din Legea nr. 50/1991, lucrările care nu modifică structura de rezistență și/sau aspectul arhitectural al construcțiilor pot fi executate fără autorizație de construire. Printre acestea, se regăsesc lucrări precum:

  • reparaţii la împrejmuiri – când nu se schimbă forma acestora şi materialele din care sunt executate;
  • reparaţii la acoperişuri/ învelitori sau terase – când nu se schimbă forma acestora;
  • reparaţii şi înlocuiri de tâmplărie interioară;
  • reparaţii şi înlocuiri de tâmplărie exterioară – dacă se păstrează forma, dimensiunile golurilor şi tâmplăriei, inclusiv în situaţia în care se schimbă materialele din care sunt realizate respectivele lucrări;
  • reparaţii şi înlocuiri de sobe de încălzit şi ale coşurilor de fum aferente;
  • tencuieli, zugrăveli, vopsitorii, placaje şi alte finisaje interioare, precum şi pardoseli interioare;
  • reparaţii sau înlocuiri la instalaţiile interioare, precum şi reparaţii la branşamentele şi racordurile exterioare, de orice fel, aferente construcţiilor, în limitele proprietăţii;
  • montarea sistemelor locale de încălzire şi de preparare a apei calde menajere, precum şi montarea aparatelor individuale de climatizare şi/sau de contorizare a consumurilor de utilităţi;
  • modificări de compartimentare nestructurală, demontabilă, realizată din materiale uşoare;
  • lucrări de intervenţii în scopul implementării măsurilor necesare conform legislaţiei prevenirii şi stingerii incendiilor în vigoare, respectiv executarea instalaţiilor specifice prevenirii şi stingerii incendiilor, în vederea obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu;
  • lucrări de plantare a perdelelor forestiere de protecţie şi împăduriri pe terenuri degradate;

Anexe gospodărești fără autorizație

Anexe gospodărești reprezintă construcțiile amplasate în apropierea locuinței. Este important ca acestea să alcătuiască împreună cu locuința, o unitate funcțională.  Acestea pot avea caracter definitiv sau temporar și pot fi utilizate pentru adăpostirea unor activități specifice. În această categorie se încadrează depozitele, bucătăriile de vară, foișoare, magaziile. Pot fi asimilate noțiunii de anexe gospodărești inclusiv piscinele, garajele, serele.

Astfel, pot fi construite fără autorizație anexele amplasate pe sol, care dețin acoperiș dar nu pereți (cum ar fi foișoarele, serele fără fundație sau o alee prin grădină).

Tipuri de gard fără autorizație

Un exemplu de gard care poate fi amplasat fără a fi necesară obținerea unei autorizații este gardul temporar. Gardurile temporare sunt utilizate pentru evenimente sau construcții temporare și se realizează din materiale ușoare, precum panourile de plasă.

Un alt tip de gard care nu necesită obținerea unei autorizații îl reprezintă cele construite pentru grădinărit sau pentru delimitarea spațiilor animalelor de companie. Totuși, acestea sunt supuse unor reguli privind înălțimea și materialele folosite.

Gardurile care necesită fundație nu pot fi construite fără autorizație de construire. Dacă gardul pe care o persoană dorește să-l construiască este unul care poate fi demontat ușor, mobil, atunci acela poate fi construit în lipsa autorizației, însă trebuie respectate reglementările locale privind înălțimea acestuia.

 Construcție ușoară fără autorizație

Printre construcțiile ușoare se numără cele realizate pentru acoperirea terenurilor de sport existente, sau cele destinate desfășurării de evenimente culturale (în baza unui aviz de amplasare). Dacă acestea sunt demontabile, pot fi construite fără autorizație.

În această categorie pot fi incluse și modificările de compartimentare nestructurală, demontabilă, realizată din materiale uşoare.

 Există case care nu necesită autorizație de construcție?

Răspunsul este că da, există câteva tipuri de case care nu necesită autorizație, însă acestea sunt niște locuințe mai atipice, care pot fi folosite ca anexe, case de vacanță sau provizorii. Printre acestea se numără:

  1. Casele pe roți – Acestea nu sunt rulote, ci sunt case construite pe șasiu cu roți, care pot fi transportate cu ajutorul unui autoturism. Acestea trebuie să dețină un număr de înmatriculare, pentru a nu fi considerate construcții obișnuite. Există posibilitatea ca autoritățile locale să solicite totuși obținerea unei autorizații de amplasare.
  2.  Casa din containere – aceste case nu necesită autorizație de construire. Tot din containere pot fi realizate spații ce pot fi folosite ca sedii pentru firme sau desfășurarea unor afaceri mici.

Amenda construcție fără autorizație

Amenda pentru construcțiile realizate fără autorizație pornește de la 1.000 de lei, și poate ajunge până la 100.000 de lei. După aceasta, persoana care a realizat lucrarea trebuie să intre în legalitate într-un interval rezonabil de timp, altfel poate fi acționat în judecată de către autoritățile locale și poate fi obligat să demoleze construcția.

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Te-ar putea interesa

Despre autor

Barry, the Legal Badger
Barry, the Legal Badgerhttps://legalbadger.org
Barry the Legal Badger este eroul nostru legal și de încredere. Cu o combinație unică de cunoștințe juridice profunde și un simț al umorului fermecător, Barry face ca subiectele complicate să devină simple și accesibile. De la drept civil la drept penal, articolele sale sunt gândite și redactate în așa fel încât orice persoană să parcurgă cu ușurință toate aspectele juridice relevante. Alăturați-vă lui Barry pentru o călătorie educativă prin lumea legislativă, unde fiecare problemă juridică își găsește soluția!

Urmărește-ne și pe Facebook!

Fii mereu la curent! Urmărește-ne pentru noutăți exclusive și conținut inspirațional. Dă-ne un 'Like' acum!

Articole Populare