Ce este asistența juridică obligatorie?
Ca notiune, asistenţa juridică reprezintă activitatea profesională desfăşurată de către avocaţi în vederea promovării şi apărării drepturilor, libertăţilor ori a intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice de drept public şi drept privat. Avocatul asigură asistenţa juridică, în procesul penal, părţilor ori subiecţilor procesuali principali.
În principiu, asistența juridică este facultativă, fiind lăsată la latitudinea părților și subiecților procesuali principali opțiunea de a-și alege un apărător sau de a-și realiza apărarea singuri. Prin excepție, în anumite cazuri expres prevăzute de Codul de procedură penală, legiuitorul a considerat că participanții la procesul penal nu și-ar putea realiza o apărare efectivă fără ajutor de specialitate, motiv pentru care a creat instituția asistenței judiciare obligatorii.
Asistența juridică obligatorie este aplicabilă exclusiv în cadrul procesului penal și are la bază rațiunea că în anumite situații, datorită unor diverse motive (cum ar fi complexitatea cauzei, vârsta persoanei, starea de deținere), participanții la proces se află într-o poziție mai vulnerabilă în fața organelor judiciare. Astfel, în vederea realizării unei apărări eficiente, legea prevede obligativitatea asistenței juridice, prin desemnarea unui avocat din oficiu justițiabilului, pentru asigurarea respectării drepturilor, libertăților și intereselor acestuia.
Legiuitorul român stabileşte asistenţa juridică obligatorie în două articole separate, în primul rând pentru suspect şi inculpat şi apoi pentru persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente.
Asistența juridică este obligatorie pentru inculpat?
În Codul de procedură penală nu există o prevedere generală în sensul că asistența juridică ar fi obligatorie pentru inculpat în toate cazurile. Astfel, ca regulă generală, asistența juridică a inculpatului, este facultativă. Cu toate acestea, art. 90 C.pr.pen. reglementează trei ipoteze în care asistența juridică este obligatorie pentru suspect sau inculpat.
În primul rând, asistența juridică este obligatorie când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detenţie ori într-un centru educativ, când este reţinut sau arestat, chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale, chiar în altă cauză, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. Se poate observa că acest caz de asistență juridică obligatorie are în vedere acele situații în care suspectul sau inculpatul este privat de libertate.
Legiuitorul prezumă că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea din motive evidente (starea psihică sau starea privativă de libertate). Sub termenul de „minori” sunt incluse persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani și care astfel nu deţin formarea intelectuală pentru a-şi asigura o apărare corespunzătoare în cadrul procesului penal. În cealaltă categorie, categoria celor privați de libertate, intră persoanele internate într-un centru educativ sau centru de detenție, suspecţii reţinuţi ori inculpaţii arestaţi preventiv sau arestaţi la domiciliu, ori cei aflați în executarea unei alte pedepse cu închisoarea sau cei care sunt internați medical.
În al doilea rând, asistența juridică este obligatorie când organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea. Acest caz de asistență juridică obligatorie denotă prezența unui element subiectiv, având în vedere că este lăsată la latitudinea procurorului sau instanței de judecată dacă impune suspectului/inculpatului obligativitatea realizării apărării prin avocat. Ca exemplu, ne-am putea gândi la situații în care persoana este surdo-mută, este afectată de dizabilităţi mintale ori dizabilităţi fizice care i-ar aduce în vreun fel atingere pregătirii unei apărări eficiente. Mai pot fi calificate ca exemple și situația persoanelor apatride, a străinilor, persoanelor în etate sau a altor persoane care au dificultăţi în a înţelege normele procedurale ale dreptului penal român ori cărora le sunt greu accesibile.
Asistența juridică mai este obligatorie pentru inculpat în cursul procedurii în cameră preliminară şi în cursul judecăţii, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. Se are în vedere maximul special prevăzut de norma care incriminează fapta săvârșită de inculpat, iar dacă acest maxim depășește 5 ani, este necesară numirea unui avocat din oficiu. De observat este că acest caz de asistenţă juridică obligatorie priveşte faza judecăţii. Ca atare, asistenţa juridică nu este obligatorie în cursul urmăririi penale pentru suspecţii/inculpaţii cercetaţi în stare de libertate şi care nu se află în niciuna dintre celelalte situaţii prevăzute la art. 90 C.pr.pen., indiferent de pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele reţinute în sarcina lor.
În cazurile în care asistența juridică este obligatorie potrivit legii procesual penale, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu dacă suspectul sau inculpatul nu şi-a ales un avocat, dacă avocatul ales lipsește nejustificat, nu asigură substituirea sau refuză nejustificat să exercite apărarea, deşi a fost asigurată exercitarea tuturor drepturilor procesuale. Potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (3) C.pr.pen. avocatul din oficiu desemnat este obligat să se prezinte ori de câte ori este solicitat de organul judiciar, asigurând o apărare concretă şi efectivă în cauză, iar conform prevederilor alin. (4) delegaţia apărătorului din oficiu încetează la prezentarea apărătorului ales.
Asistența juridică este obligatorie pentru persoana vătămată?
La fel ca în ipoteza suspectului/inculpatului, nici în cazul persoanei vătămate asistența juridică nu este obligatorie în toate cazurile. Regula este reprezentată de asistența juridică facultativă, iar cazurile de asistență juridică obligatorie sunt reglementate în mod expres de către legea procesual penală. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 93 alin. (4) și (5) C.pr.pen., asistența juridică este obligatorie pentru persoana vătămată în trei cazuri.
Primul caz îl reprezintă ipoteza în care persoana vătămată nu are capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă. Se consideră că nu are capacitate de exerciţiu minorul care nu a împlinit 14 ani şi cel care de beneficiază de măsura tutelei speciale, cu precizarea că minorul care a împlinit 14 ani are capacitate de exerciţiu restrânsă. Aceste cazuri au în vedere numai persoana fizică, nu şi persoana juridică.
Al doilea caz de asistență juridică obligatorie a persoanei vătămate este prevăzută de art. 93 alin. (4) teza II C.pr.pen. Printr-o modificare recentă a Codului de procedură penală, legiuitorul a decis ca asistența juridică să fie obligatorie când persoana vătămată sau partea civilă este victima uneia dintre infracţiunile enumerate de acest articol. Aceste infracțiuni sunt: rele tratamente aplicate minorului, violența în familie, sclavia, traficul de persoane, traficul de minori, supunerea la muncă forțată sau obligatorie, proxenetismul, exploatarea cerșetoriei, folosirea unui minor în scop de cerșetorie, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, violul, violul săvârșit asupra unui minor, agresiunea sexuală, agresiunea săvârșită asupra unui minor, coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, hărțuirea sexuală. Este suficient ca persoana vătămată să fie victima uneia dintre aceste infracțiuni, fără nicio altă condiție, pentru ca asistența juridică să fie obligatorie.
În fine, al treilea caz de asistența juridică obligatorie în cazul persoanei vătămate este reglementată de art. 93 alin. (5) C.pr.pen., iar în sensul acestei norme, asistența juridică este obligatorie când organul judiciar apreciază că din anumite motive persoana vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente nu şi-ar putea face singură apărarea. În astfel de cazuri, dacă persoana vătămată nu și-a desemnat un avocat ales, organul judiciar va lua măsurile necesare pentru desemnarea unui avocat din oficiu. Acest caz de asistență juridică este identică cu cea prevăzută de art. 90 lit. b) C.pr.pen. în cazul inculpatului, astfel că precizările relevante expuse într-o astfel de situație rămân aplicabile și în prezenta ipoteză.
