marți, iulie 2, 2024

De la câte săptămâni se poate lua concediu de risc maternal?

Ce este concediul de risc maternal?

Concediul de risc maternal este în prezent reglementat de O.U.G. nr. 96/2003 și O.U.G. nr. 158/2005. În sensul acestor acte normative, concediul de risc maternal este concediul de care beneficiază salariatele gravide, cele care au născut recent și cele care care alăptează, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lor şi/sau a fătului ori a copilului lor. Acest concediu se acordă salariatelor cărora angajatorul nu le poate asigura condiții de muncă fără riscuri pentru sănătatea lor sau a copilului lor.

femeie însărcinată

Salariatele mai sus menționate au dreptul la concediul de risc maternal după cum urmează: 

  • înainte de data solicitării concediului de maternitate;
  • după data revenirii din concediul de lăuzie obligatoriu în cazul în care nu solicită concediul şi indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sau, în cazul copilului cu dizabilităţi, până la 3 ani.

Astfel, pentru a obține concediul de risc maternal, primul pas pe care salariata trebuie să îl facă este să îi informeze angajatorul despre sarcină. Apoi, angajatorul are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a o proteja salariata la locul de muncă. În acest sens, angajatorul trebuie să evalueze și să identifice posibilele riscuri existente la locul de muncă și să modifice temporar condițiile de muncă sau programul de lucru, cu menținerea drepturilor salariale integrale. În situația în care angajatorul este în imposibilitatea de a modifica condițiile de lucru din motive obiective, atunci salariata însărcinată, care a născut recent sau cea care alăptează, are dreptul să solicite concediu de risc maternal. 

Concediul de risc maternal se poate acorda, în întregime sau fracţionat, pe o perioadă ce nu poate depăşi 120 de zile, de către medicul de familie sau de medicul specialist, care va elibera un certificat medical în acest sens. Concediul de risc maternal nu poate fi acordat simultan cu alte concedii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate. Eliberarea certificatului medical se va face în condiţiile în care salariata s-a prezentat la consultaţiile prenatale şi postnatale, conform normelor Ministerului Sănătăţii.

Pe durata concediului de risc maternal, se acordă o indemnizaţie de risc maternal care se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, angajatorul având obligația de a plăti salariatelor indemnizația aferentă și de a solicita ulterior recuperarea acestei sume de la Casa de Sănătate. Indemnizația de risc maternal reprezintă 75% din media veniturilor lunare ale salariatei din ultimele 10 luni dinaintea solicitării beneficiului.

Este important de reținut că îi este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul salariatei care se află în concediu de risc maternal.

De la câte săptămâni se poate lua concediu de risc maternal?

Concediul şi indemnizaţia de risc maternal se acordă fără condiţie de stagiu de asigurare (astfel că salariata nu trebuie să fi lucrat minim 6 luni din ultimele 12 anterioare lunii în care a fost eliberat certificatul). Prin urmare, nu există un număr stabilit de săptămâni prevăzut în lege, așa că salariata poate să solicite concediu de risc maternal din momentul în care i se confirmă sarcina.

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Te-ar putea interesa

Despre autor

Barry, the Legal Badger
Barry, the Legal Badgerhttps://legalbadger.org
Barry the Legal Badger este eroul nostru legal și de încredere. Cu o combinație unică de cunoștințe juridice profunde și un simț al umorului fermecător, Barry face ca subiectele complicate să devină simple și accesibile. De la drept civil la drept penal, articolele sale sunt gândite și redactate în așa fel încât orice persoană să parcurgă cu ușurință toate aspectele juridice relevante. Alăturați-vă lui Barry pentru o călătorie educativă prin lumea legislativă, unde fiecare problemă juridică își găsește soluția!

Urmărește-ne și pe Facebook!

Fii mereu la curent! Urmărește-ne pentru noutăți exclusive și conținut inspirațional. Dă-ne un 'Like' acum!

Articole Populare