Ce înseamnă adulter?
În limbajul comun, adulterul este fapta de a încălca fidelitatea conjugală. Conform Codului Penal din 1968, adulterul era definit ca ”Fapta persoanei căsătorite de a avea relaţii sexuale afară de căsătorie” și era pedepsit cu închisoarea de la una la 6 luni sau cu amenda. Acțiunea penală se punea în mișcare la plângerea soțului nevinovat.
Pedeapsă adulter
În prezent, adulterul nu mai este incriminat, fapta ieșind din sfera legii penale. Așadar, nu există o pedeapsă propriu-zisă pentru fapta de adulter a unui soț. Totuși, infidelitatea poate cauza consecințe destul de grave în ipoteza în care soțul nevinovat dorește divorțul în baza acestui temei. Conform art. 373 din Codul Civil, ”Divorţul poate avea loc:
a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ;
b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
c) la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani;
d) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.”
Divorțul cauzat de infidelitatea unui soț se încadrează la litera b) din textul legal citat, fiind considerat un motiv temeinic pentru desfacerea căsătoriei. Într-o astfel de situație va exista un soț ”vinovat” împotriva căruia vor fi administrate o serie de probe pentru a demonstra infidelitatea acestuia întrucât instanța nu va putea judeca cererea de divorț doar pe baza bănuielilor soțului nevinovat. Într-un astfel de caz, vor putea fi audiați martori și chiar detectivi particulari, vor putea fi ascultate înregistrări ale apelurilor telefonice și vor putea fi administrate orice alte probe care pot demonstra demonstra fapta soțului infidel.
Conform art. 388 din Codul Civil ”soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat să îl despăgubească”. Așadar, deși nu este reglementată o pedeapsă propriu-zisă pentru adulter, infidelitatea unui soț, odată dovedită în cursul procesului de divorț, poate atrage în sarcina soțului vinovat obligația de a plăti daune morale celuilalt soț în baza angajării răspunderii civile delictuale a soțului infidel. Raportat la prevederile art. 1357 din Codul Civil, infidelitatea unui soț îndeplinește condițiile legale de angajare a răspunderii delictuale. Însă, este important de menționat faptul că, potrivit practicii judiciare de până acum, este nevoie ca soțul care pretinde daune morale de la soțul infidel să fie nevinovat, adică să nu fi fost și el, la rândul său, infidel sau să fi periclitat în orice alt fel relația dintre cei doi soți.
Custodia copilului în caz de adulter
Infidelitatea unui soț influențează raportul de căsătorie dintre soți, neavând legătură cu relația dintre părinte și copil. Adulterul nu atrage în mod automat și lipsirea soțului infidel de posibilitatea de a obține custodia exclusivă sau comună a copilului minor. Conform art. 483 din Codul Civil ”(1) Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.
(2) Părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.
(3) Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori”.
Cu excepția cazului în care instanța ar decide altfel, părinții exercită autoritatea părintească în comun după divorț. Custodia copilului va putea fi acordată exclusiv unui părinte doar pentru motive întemeiate și numai dacă o asemenea măsură este în interesul superior al copilului. Așadar, adulterul unui soț nu atrage nicio consecință în privința custodiei minorilor.
În cazurile în care se pune problema atribuirii custodiei în favoarea unui singur părinte, instanța ia în considerare o serie de aspecte precum: relația minorului cu fiecare dintre părinți, modul în care l-ar putea afecta psihic și emoțional consecințele acordării custodiei unuia sau altuia dintre părinți, precum și situația materială a fiecărui părinte și locul în care va locui copilul.
După împlinirea vârstei de 10 ani, autoritatea tutelară este obligată să asculte minorul a cărei părere va fi avută în vedere de către instanță în momentul stabilirii custodiei.
