marți, iulie 2, 2024

Concediu creștere copil tată. Află modificările aduse Legii concediului parental.

În data de 21 iunie 2024, președintele Klaus Iohannis, a promulgat Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea și completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999, care prevede modificări semnificative în ceea ce privește concediul paternal.

Concediul paternal și indemnizația aferentă se vor acorda tuturor taților cu contract de muncă sau raport de serviciu încheiat cu respectarea legii în vigoare, fără a mai fi necesară calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de stat.

În plus, se extinde categoria de persoane asimilate lucrătorilor, incluzând: cei cu contracte din activitate sportivă, convenții de muncă individuale în cooperații, directori cu contract de mandat, contract de management, cei în funcții de demnitate publică, și cei cu contracte de management și administrare conform Legii nr. 95/2006.

Conform art. 2 din actul normativ, durata concediului paternal plătit se mărește de la 5 la 10 zile lucrătoare, acordate la nașterea copilului lucrătorului și se dobândește în conformitate cu art. 2 alin. (2) din Legea  care prevede: „Concediul paternal se acordă la cerere, în primele 8 săptămâni de la naşterea copilului, justificat cu certificatul de naştere al acestuia, din care rezultă calitatea de tată a petiţionarului.”

Un alt beneficiu acordat taților prin promulgarea acestui act normativ este reprezentat de faptul că perioada concediului paternalconstituie vechime în muncă şi în serviciu,precum şi în specialitate şi se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea.

Mai apoi, prevederile actuale se modifică pentru a permite tatălui cu atestat de absolvire a cursului de puericultură să beneficieze de o majorare de 5 zile a concediului paternal la nașterea fiecărui copil nou-născut.

În plus, se introduce interdicția de concediere a lucrătorului în perioada efectuării concediului paternal. Astfel, conform art. 4^1 din Legea concediului paternal nr. 210/1999 prevede că: „(1)Angajatorul are obligaţia de a aproba concediul paternal prevăzut la art. 1 şi de a informa angajaţii cu privire la dreptul stabilit potrivit prezentei legi.

(2)Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul lucrătorului care se află în concediu paternal.

(3)Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condiţiile legii.”

Mai mult, se introduc reglementări noi pentru menținerea drepturilor privind încadrarea în muncă dobândite sau în curs de dobândire la începutul concediului paternal, și păstrarea acestora după încheierea concediului prin art. 4^2 din același act normativ: „(1) Drepturile dobândite de lucrător anterior momentului acordării concediului paternal sau care sunt în curs de a fi dobândite de lucrător la data la care începe concediul paternal se menţin pe toată durata concediului şi se aplică şi după încetarea acestuia.

(2) La încetarea concediului paternal, lucrătorului i se aplică prevederile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiind de condiţii care nu îi sunt mai puţin favorabile, precum şi de orice îmbunătăţire a condiţiilor de muncă la care ar fi avut dreptul dacă nu ar fi efectuat concediul.”

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Te-ar putea interesa

Despre autor

Barry, the Legal Badger
Barry, the Legal Badgerhttps://legalbadger.org
Barry the Legal Badger este eroul nostru legal și de încredere. Cu o combinație unică de cunoștințe juridice profunde și un simț al umorului fermecător, Barry face ca subiectele complicate să devină simple și accesibile. De la drept civil la drept penal, articolele sale sunt gândite și redactate în așa fel încât orice persoană să parcurgă cu ușurință toate aspectele juridice relevante. Alăturați-vă lui Barry pentru o călătorie educativă prin lumea legislativă, unde fiecare problemă juridică își găsește soluția!

Urmărește-ne și pe Facebook!

Fii mereu la curent! Urmărește-ne pentru noutăți exclusive și conținut inspirațional. Dă-ne un 'Like' acum!

Articole Populare