Cine rămâne în casă după divorț?

Împărțirea bunurilor după divorț

Împărțirea (partajul) bunurilor după divorț se face în funcție de regimul bunurilor. Așadar, bunurile care se pot împărți după divorț sunt exclusiv bunurile comune ale soților. Conform art. 339 din Codul Civil bunurile comune sunt bunurile dobândite de oricare dintre soți în perioada căsătoriei, în timpul regimului comunității legale de bunuri.   

Pe lângă alte bunuri dobândite de soți în timpul căsătoriei, în categoria bunurilor comune ale acestora se încadrează, potrivit art. 341 C.civ., veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale şi altele asemenea, precum şi veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală, indiferent de data dobândirii lor, însă numai în cazul în care creanţa privind încasarea lor devine scadentă în timpul comunităţii.

Însă, există și bunuri care nu pot fi împărțite între soți, fiind vorba despre bunurile proprii ale fiecăruia dintre aceștia. Potrivit art. 340 din Codul Civil fac parte din această categorie:

• Bunurile dobândite prin moșternire legală, legat sau donații dacă ele nu sunt prevăzute expres de către dispunător ca fiind comune;
• Bunurile de uz personal;
• Bunurile necesare exercitării profesiei unuia dintre soți;
• Drepturi patrimoniale de proprietate intelectuală;
• Bunuri dobândite cu titlu de premiu/recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii și alte asemenea bunuri;
• Indemnizația de asigurare și despăgubirile pentru orice prejudiciu material/moral adus unuia dintre soți;
• Bunuri, sume de bani, valori care înlocuiesc un bun;
• Fructele bunurilor proprii.

Raportat la regimul juridic al bunurilor proprii, conform art. 342 Cod Civil: ”Fiecare soț poate folosi, administra și dispune liber de bunurile sale proprii, în condițiile legii.” Astfel, celălalt soț nu are absolut niciun drept asupra bunurilor proprii ale celuilalt. 

Bunurile comune în devălmășie ale soților nu sunt caracterizate de o cotă-parte determinată din dreptul de proprietate asupra bunului ci de o cotă-parte prezumată. 

Cota-parte prezumată presupune că până la proba contrară se consideră că părțile (soții) au cote egale la dobândirea bunurilor (50%-50%). Această prezumție poate fi răsturnată de către unul dintre soți dacă dovedește că a avut venituri semnificativ mai mari în timpul căsătoriei decât celălalt soț. 

Împărțirea bunurilor comune ale soților după divorț se face prin partaj care se poate efectua în două moduri, respectiv:

• la notar
• în instanță. 

Partajul voluntar, la notar, este o procedură mai ușoară, mai rapidă și mai puțin costisitoare și este posibilă dacă soții sunt în totalitate de acord cu modul de împărțire al bunurilor. Pentru încheierea partajului la notar sunt necesare următoarele documente:

• actele de identitate ale soților;
• actele de proprietate ale bunurilor;
• alte acte care mai pot fi solicitate de către notar în funcție de bunul care este în discuție. 

După depunerea acestor documente se încheie un contract de partaj unde vor fi menționate bunurile pe care le va primi fiecare soț. În urma acestuia, fiecare dintre soți va deveni proprietar exclusiv asupra bunurilor care îi sunt atribuite. 

Partajul judiciar (în instanță) intervine în momentul în care unul dintre soți sau ambii nu mai sunt de acord cu modul de împărțire al bunurilor. După introducerea cererii de chemare în judecată, va mai fi nevoie în principal de actele de proprietate asupra bunurilor. 

La acestea se pot adăuga certificate fiscale, extrase de carte funciară, dacă bunul este un imobil, pentru atestarea valorii de impozitare și verificarea existenței/inexistenței acestuia în Cartea Funciară. 

Bunurile vor fi împărțite în funcție de cota-parte stabilită. În cazul în care unul dintre bunuri nu poate fi împărțit unul dintre soți îl va păstra în întregime și îi va oferi celuilalt suma de bani care i se cuvine de pe urma acestuia, în conformitate cu cota-parte care i-a fost atribuită. O altă posibilitate în acest caz ar fi ca cei doi să vândă bunul care nu poate fi împărțit astfel încât să poată fi împărțită suma obținută de pe urma vânzării. 

Cine rămâne în casă după divorț?

Răspunsul la întrebarea cine rămâne în casă după divorț poate fi diferit în funcție de cum imobilul a fost dobândit de către unul dintre soți înaintea căsătoriei, a fost dobândit în timpul căsătoriei de către soți, a fost închiriat de către soți în timpul căsătoriei. 

În situația în care imobilul despre care se discută este un bun propriu al unuia dintre soți, evident soțul proprietar va fi cel care va rămâne în locuință. 

Dacă imobilul este un bun comun al soților, dobândit în timpul căsătoriei, pentru atribuirea dreptului de folosință al bunului unuia dintre soți se vor avea în vedere mai multe elemente. 

În primul rând se ia în considerare dorința soților. Astfel, spre exemplu, dacă cei doi sunt de acord ca imobilul să rămână în proprietatea soției se va onora dorința celor doi. 

În caz contrar, dacă soții nu sunt de comun acord intervin alți factori în funcție de care instanța va determina cine va rămâne în locuință. Printre acești factori se regăsesc: interesul copiilor minori, culpa în desfacerea căsătoriei, respectiv posibilitățile locative ale foștilor soți. 

În cazul în care discutăm despre un imobil închiriat de soți în timpul căsătoriei, conform  art. 324 Cod Civil: ,,La desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinţei de către ambii soţi şi aceştia nu se înţeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soţi, ţinând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei şi de posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi.” 

În acest caz, soţul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator să plătească celuilalt soţ o indemnizaţie pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă locuinţă, cu excepţia cazului în care divorţul a fost pronunţat din culpa exclusivă a acestuia din urmă. Dacă există bunuri comune, indemnizaţia se poate imputa, la partaj, asupra cotei cuvenite soţului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere.

Prevederile Codului Civil privind atribuirea beneficiului contractului de închiriere, se aplică în mod similar şi în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor 2 soţi, în ambele cazuri, atribuirea beneficiului locuinţei conjugale producând efecte de la data desfacerii căsătoriei și până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj.

Locuința comună după divorț

Locuința comună după divorț este locul unde cei doi soți locuiau împreună înainte de divorț. Cu privire la aceasta părțile au câteva posibilități și anume:

• vânzarea locuinței și împărțirea sumei obținute în urma acesteia;
• atribuirea locuinței unuia dintre soți și plata unei compensații financiare celuilalt;
• continuarea coproprietății, situație în care ambii soți rămân proprietari trebuind doar să se decidă asupra modului de utilizare al locuinței.

Astfel, după divorț, dacă soții se înțeleg, aceștia pot folosi în continuare aceeași locuință. În situația continuării coproprietății, cei doi au anumite drepturi și obligații cu privire la exercitarea dreptului asupra proprietății comune. Astfel:

• ambii sunt responsabili pentru plata cheltuielilor comune;
• au dreptul de a locui în locuința comună în același timp;
• au obligații cu privire la întreținerea locuinței.