Indiviziunea este starea juridică în care două sau mai multe persoane (coindivizari) dețin un bun sau mai multe bunuri în comun, fără ca fiecare parte să aibă un drept exclusiv asupra unei părți determinate din acesta.
Starea de indiviziune se formează în dreptul civil prin diferite modalități, devenind relevantă atunci când mai multe persoane dețin drepturi de proprietate asupra unor bunuri fără ca acestea să fie împărțite între ele. De exemplu, starea de indiviziune este frecvent întâlnită în cazul succesiunilor. Când o persoană decedează, bunurile sale sunt transmise moștenitorilor, care devin proprietari în comun până când se efectuează partajul bunurilor.
În mod similar, cumpărarea comună a unui bun poate crea o stare de indiviziune dacă persoanele implicate achiziționează un bun împreună, fără a fi determinată cota-parte a fiecăruia din dreptul de proprietate. Această forma de indiviziune este frecvent întâlnită în cazuri bunurilor dobândite de către soți în timpul căsătoriei.
Acest lucru se aplică și în cazul donațiilor sau liberalităților făcute prin testament către mai multe persoane fără a determinate cotele-părți ale fiecărui beneficiar.
Ieșirea din indiviziune presupune împărțirea bunurilor comune între coindivizari și poate implica diverse costuri. În acest articol vom examina aspectele legale și financiare ale ieșirii din indiviziune, oferind o înțelegere clară a responsabilităților financiare și a duratei procesului.
Ieșirea din indiviziune – Cod civil
Codul Civil reglementează partajul la articolele 669-686, iar aceste prevederi legale sunt aplicabile și ieșirii din indiviziune. Conform articolului 669 Cod civil partajul poate fi cerut oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească. Deci, fiecare coproprietar are dreptul să ceară împărțirea bunurilor comune în orice moment.
Partajul poate fi realizat pe cale amiabilă, prin acordul tuturor părților implicate sau prin intermediul instanței, dacă părțile nu ajung la un consens.
Partajul amiabil este adesea preferat pentru că este mai rapid și implică costuri legale mai reduse. Acesta necesită întocmirea unui act de partaj care să fie autentificat de un notar public.
În cazul în care nu se ajunge la un consens, partajul judiciar devine necesar. Acesta se realizează pe baza unei acțiuni introduse la instanța competentă, unde un judecător va decide asupra modului de împărțire a bunurilor, putând implica, de asemenea, vânzarea bunurilor și împărțirea sumei obținute.
Cine plătește ieșirea din indiviziune?
Costurile aferente efectuării partajului pot varia considerabil, în funcție de natura și complexitatea acestuia. În cazul unui partaj amiabil, costurile principale includ onorariul notarului pentru autentificarea actului de partaj și alte taxe, precum intabularea drepturilor de proprietate în cartea funciară. Aceste cheltuieli sunt, de regulă, împărțite egal între coindivizari, proporțional cu partea pe care fiecare o deține în bunurile comune.
Dacă partajul se realizează prin intermediul instanței de judecată, costurile pot fi semnificativ mai mari. Acestea includ onorariile avocaților, taxele de timbru, costurile pentru expertize necesare evaluării bunurilor și alte cheltuieli judiciare.
De asemenea, dacă este necesară vânzarea bunurilor pentru a facilita partajul, pot apărea costuri suplimentare legate de această vânzare, cum ar fi comisioanele agențiilor imobiliare. Similar cu partajul amiabil, costurile sunt împărțite între coindivizari, proporțional cu cota deținută din proprietatea comună.
Cât durează ieșirea din indiviziune?
Durata procesului de ieșire din indiviziune poate varia considerabil în funcție de mai mulți factori, inclusiv metoda de partaj aleasă (amiabilă sau judiciară), complexitatea cazului, numărul de proprietăți implicat și cooperarea între coindivizari.
În cazul unui partaj amiabil, durata procesului poate fi relativ scurtă. Dacă proprietarii ajung rapid la un consens cu privire la împărțirea bunurilor, întregul proces poate dura câteva zile, în funcție de disponibilitatea și programul notarului public. Această ipoteză presupune redactarea și semnarea unui convenției de partaj, urmată de autentificarea acesteia de către notar. Durata procedurii în această situație depinde în mare măsură de disponibilitatea și promptitudinea proprietarilor și a notarului.
Dacă partajul necesită intervenția instanței de judecată, durata procesului poate crește semnificativ. Procesele judiciare pot dura de la un an la câțiva ani, în funcție de complexitatea cazului și de aglomerarea instanțelor. Factori cum ar fi necesitatea efectuării unei evaluări a proprietății sau dificultățile în vânzarea bunurilor pot prelungi acest termen. În plus, dacă una dintre părți face apel la sentința inițială, procesul se poate extinde și mai mult.
Ieșirea din indiviziune după succesiune
Codul Civil reglementează ieșirea din indiviziune (partajul succesoral) la articolele 1.143-1.145 și la articolele 669-686. Acestea stipulează că nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, iar moștenitorul poate cere oricând ieșirea din indiviziune, chiar și atunci când există convenții sau clauze testamentare care prevăd altfel. Deci, fiecare moștenitor are dreptul să ceară încetarea stării de indiviziune în orice moment.
Ieșirea din indiviziune după o succesiune implică adesea partajarea bunurilor lăsate de o persoană decedată între moștenitorii săi. Acest proces poate deveni complicat, deoarece implică emoții și valori personale legate de bunurile moștenite.
Dacă moștenitorii sunt de acord cu împărțirea bunurilor, ei pot opta pentru un partaj amiabil, care urmează regulile descrise anterior referitoare la partajul amiabil. Moștenitorii pot încheia o convenție de partaj care se autentifică de către notarul public. Aceasta este adesea cea mai rapidă și mai puțin costisitoare opțiune.
În cazuri în care nu există un acord între moștenitori, poate fi necesară intervenția judiciară. Procesul poate implica contestații privind validitatea testamentului, evaluarea bunurilor și, în unele cazuri, chiar vânzarea bunurilor și împărțirea sumelor de bani între moștenitori. Acest tip de partaj poate dura chiar și ani de zile.
Astfel, ieșirea din indiviziune după succesiune poate fi un proces simplu și rapid ori unul lung și complicat, în funcție de dinamica dintre moștenitori și de complexitatea patrimoniului lăsat în urmă. Recomandarea generală pentru moștenitori este să încerce să ajungă la un acord amiabil pentru a evita procedurile judiciare lungi și costisitoare.